Sari direct la conținut

„Nu e treaba noastră”: Reacția Kremlinului la uciderea brutală a unui dezertor de către mercenarii Wagner

HotNews.ro
Putin si Peskov, Foto: Valeri Sharifulin / TASS / Profimedia Images
Putin si Peskov, Foto: Valeri Sharifulin / TASS / Profimedia Images

Întrebat despre înregistrarea video care arată uciderea brutală a unui dezertor din grupul Wagner de către mercenarii „bucătarului” lui Putin, Kremlinul afirmă că un asemenea subiect „nu este treaba” administrației prezidențiale, relatează Interfax.

„Nu există niciun comentariu. Nu știm ce este, cât de adevărat este”, a răspuns luni Dmitri Peskov când a fost întrebat de jurnaliști despre filmarea șocantă care arată cum presupusul dezertor este ucis cu barosul de către foștii săi camarazi.

„Nu este treaba noastră”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului în timpul conferinței sale zilnice de presă.

Înainte de a-i fi strivit capul cu un baros, fostul deținut care s-a alăturat mercenarilor finanțați de Evgheni Prigojin spune că a fost „răpit la Kiev” și apoi returnat în Rusia într-un schimb de prizonieri de război.

Șeful mercenarilor Wagner vorbește de „un câine” ucis

Prigojin, care a recunoscut în premieră la sfârșitul lunii septembrie că este fondatorul grupului de mercenari Wagner, a părut să recunoască veridicitatea imaginilor video cu bărbatul ucis după ce a fost la rândul său întrebat despre subiect în urmă cu o zi.

„În ceea ce-l privește pe cel care a fost ucis cu un baros, acest spectacol arată că nu și-a găsit fericirea în Ucraina, ci s-a întâlnit cu oameni neprietenoși, dar corecți. Cred că acest film se numește ‘Câinele merită o moarte de câine’”, a declarat el.

Jurnaliștii de investigație ruși au scris încă de la începutul lunii iulie că mercenarii Wagner au început să facă recrutări în penitenciarele rusești, ulterior apărând inclusiv înregistrări video cu Prigojin participând personal la eforturile de recrutare a infractorilor din Rusia.

Interfax, una dintre agențiile de presă ale statului rus, amintește de asemenea că Dmitri Peskov a fost rugat în noiembrie 2019 să comenteze o înregistrare video ce arăta execuția brutală a unui soldat sirian de către luptătorii Wagner.

El a răspuns inițial că nu a văzut imaginile dar a revenit ulterior și s-a declarat șocat, după ce s-a uitat la înregistrare.

„Nu știu cât de justificate sunt concluziile care se fac, orice încercare de a identifica persoane. În orice caz, pot spune că nu avem nicio informație și nu avem nicio legătură cu acești oameni”, a spus purtătorul de cuvânt al lui Putin în urmă cu trei ani.

Kremlinul refuză să comenteze vizita lui Zelenski in Herson

Întrebat cu privire la vizita efectuată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski în Hersonul eliberat, Peskov a refuzat din nou să comenteze.

„Lăsăm fără comentarii. Știți că acesta este teritoriul Federației Ruse”, a declarat acesta. Vinerea trecută Peskov afirma, la puțin timp după ce Ministerul rus al Apărării anunța finalizarea retragerii de pe malul de vest al Niprului, că Hersonul rămâne un teritoriu rusesc.

„Este un subiect al Federației Ruse. Este fixat și definit legal. Nu există schimbări și nu pot exista schimbări”, a declarat Dmitri Peskov.

El a profitat însă de conferința de presă de lunea aceasta pentru a denunța „consensul rusofob” din rândul clasei politice americane.

„Din nefericire pentru Rusia, consensul general din cadrul establishment-ului american de a continua linia rusofobă ilogică, turbată, este trist. Această tendință este cu adevărat tristă”, a afirmat acesta.

Comentariul său a venit ca răspuns după ce jurnaliștii l-au întrebat dacă victoria obținută de democrații președintelui Joe Biden la alegeri reprezintă o veste tristă pentru Rusia.

Urmărește ultimele evoluții din a 264-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro