Nume importante ale culturii romanesti prezente la Bookfest 2014
In doar zece zile se deschide cea de-a IX ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, (Romexpo, 28 mai – 1 iunie). Organizatorii pregatesc pentru publicul iubitor de carte un program bogat cu peste 300 de evenimente. Intre invitatii Bookfest 2014 se numara nume importante ale culturii romanesti: Neagu Djuvara, Danuta Wałęsa, Lucian Boia, Andreea Esca, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, George Banu, Markó Béla, Vladimir Tismăneanu sau Nicolae Manolescu.
Zece evenimente culturale recomandate la ediția din acest an a Bookfest 2014.
1. Miercuri, 28 mai, de la ora 14:00, la Scena Arena din Pavilionul C1 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” lansează Atlasul electoral al României: 1990-2009/ Atlas électoral de la Roumanie: 1990-2009/ Electoral Atlas of Romania: 1990-2009, volum premiat la secțiunea Cea mai bună carte a anului – Carte de știință de la Gala Bun de Tipar ed. a III-a. La eveniment vor lua parte Gheorghe Teodorescu, Vasile Dâncu, Emil Hurezeanu, Luca Niculescu, Cristian Pîrvulescu.
2. Joi, 29 mai, de la ora 13:00, la Scena Arena din Pavilionul C1, Muzeul Literaturii Române invită publicul cititor la o discuție despre Marin Preda alături de Eugen Simion, Lucian Chișu, Ioana Diaconescu, Sorin Preda și Ioan Cristescu.
3. De la 17:00, Nicolae Prelipceanu își lansează ulimul volum, Fantomateca, apărut în „Seria Premiul Eminescu” a Editurii Paralela 45. Invitați: Nicolae Manolescu, Gellu Dorian, Călin Vlasie. Moderator: Tudor Călin Zarojanu.
4. Apoi, de la ora 17:30, la Scena Agora, Curtea Veche Publishing va lansa volumul autobiografic Visuri și secrete, de Danuta Wałęsa, soția fostului lider legendar al „Solidarităţii” și președinte al Poloniei, Lech Wałęsa. Emil Hurezeanu va intra într-un fascinant dialog cu autoarea, alături de Piotr Adamowicz, Leszek Biały și Ștefania Nalbant.
5. Pasionații de teatru pot răsfoi începând cu ora 17:30, la standul Editurii Polirom, noul volum al lui George Banu, Monologurile neîmplinirii, lansat în prezența autorului. Tot George Banu semnează prefața unei colecții de scrieri ale marelui teoretician polonez al artelor spectacolului, Jerzy Grotowski, publicat la editura Nemira, la ora 15:30, în standul polonez.
6. Vineri, 30 mai, începând cu 18:00, la Scena Agora, Pavilion C4 va avea loc lansarea volumelor Este Dumnezeu fericit? și Prezența mitului (Curtea Veche Publishing), ale filosofului polonez Leszek Kołakowski. Vor participa Vladimir Tismăneanu, Horia-Roman Patapievici, Ioan Stanomir și Constantin Geambașu.
7. Sâmbătă, 31 mai, de la ora 11:00, la Scena Arena, se va lansa Ruleta maghiară. Convorbiri cu Markó Béla despre literatură, politică, societate (Curtea Veche Publishing), de Kőrössi P. József. Participă Markó Béla și Ion M. Ioniță.
8. Începând cu 12:30, Neagu Djuvara va participa la prezentarea ediție ilustrate a volumului său Civilizaţii şi tipare istorice, alături de Gabriel Liiceanu, în standul Editurii Humanitas.
9. În continuare, de la 16:30, realizatoarea TV Andreea Esca va lansa la standul Editurii Humanitas volumul Ce-am făcut când am tăcut. Alături de aceasta vor participa la eveniment Andreea Esca, Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu și Lidia Bodea.
10. Duminică, 1 iunie, de la ora 12:00, Lucian Boia lansează volumul Primul Război Mondial, la standul Editurii Humanitas, alături de Angelo Mitchievici și Gabriel Liiceanu.
Un loc special în programul Bookfest îl vor ocupa copiii, nu numai pe 1 iunie, ci pe toată perioada evenimentului, aceștia având un spațiu special amenajat unde vor putea participa la ateliere, lecturi și evenimente special gândite pentru ei. De asemenea Editurile Humanitas Multimedia, Humanitas, Humanitas Fiction, Arthur, Corint Junior, Curtea Veche Publishing, Nemira, Paralela 45, Rao, Vellant au pregătit prima ediție Bookfest Junior, adică patru zile de lansări de carte pentru copii şi adolescenţi, întâlniri cu autori, ateliere de desenat şi de teatru.
Invitatul de onoare al celei de-a IX-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest va fi Polonia. Sub sloganul „Quo vadis Polonia? Spre următorul Nobel”, Institutul Polonez pregăteşte o serie de evenimente menite să promoveze literatura polonă şi să sporească interesul publicului român pentru autorii contemporani, dar și clasici polonezi.
Pe toată perioada salonului, vizitatorii vor avea acces gratuit la cinematograful de artă Bookfest, în cadrul căria vor rula filme premiate la festivaluri internaționale oferite de Institutul Maghiar din București, Ambasada Norvegiei, Institutul Francez din București și Institutul Polonez. Printre cele mai importante pelicule sunt filmele documentare despre laureaţii polonezi ai premiului Nobel pentru literatură Czesław Miłosz (1980) şi Wisława Szymborska (1996).
Accesul la Bookfest cât și la toate evenimentele din cadrul acestuia va fi gratuit.
Programul de vizitare va fi următorul:
– miercuri, 28 mai: 10:00-20:00;
– joi, 29 mai: 10:00-20:00;
– vineri, 30 mai: 10:00-21:00;
– sâmbătă, 31 mai: 10:00-21:00;
– duminică, 1 iunie: 10:00-20:00.
Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2014 este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România şi cu sprijinul Institutului Polonez din Bucureşti.
Bookfest este este un proiect co-finanțat de Ministerul Culturii și realizat cu sprijinul Bursei de Valori București, Kredyt Inkaso și XTB.