Sari direct la conținut

O adaptare modernă a piesei „Visul unei nopți de vară” a fost anulată de prestigiosul teatru Royal Exchange din cauza referințelor la drepturile transsexualilor și războiul din Gaza

HotNews.ro
O adaptare modernă a piesei „Visul unei nopți de vară” a fost anulată de prestigiosul teatru Royal Exchange din cauza referințelor la drepturile transsexualilor și războiul din Gaza
Frontispiciul Teatrului Royal Exchange din Manchester, FOTO: Gordon Marino / Alamy / Profimedia

Teatrul Royal Exchange din Manchester a anulat toate reprezentațiile pentru piesa „Visul unei nopţi de vară” din cauza unor referințe la drepturile transsexualilor și războiul dus de Israel în Fâșia Gaza, scrie The Guardian, citat de News.ro.

Producţia, care trebuia să aibă premiera pe 6 septembrie și să țină reprezentații timp de 5 săptămâni, urma să fie o repovestire modernă a clasicei piese a lui Shakespeare, plasată în Manchesterul contemporan, pe o coloană sonoră cu muzică drum ‘n’ bass.

Primele câteva reprezentaţii ale piesei au fost anulate, deţinătorii de bilete fiind informaţi că spectacolele au fost anulate din cauza unor „probleme tehnice”.

Cu toate acestea, întreaga reprezentaţie a fost ulterior anulată și teatrul, unul dintre cele mai importante spaţii culturale din Manchester, a declarat că decizia a fost luată în urma unei „serii de probleme cu producţia”.

Potrivit Manchester Evening News, sursa disputei a fost un cântec din piesă, care făcea referire la drepturile transsexualilor şi conţinea expresia „Palestina liberă”.

Ziarul din Manchester scrie că reprezentanții teatrului au cerut ca acest cântec, care implica antrenarea publicului, să fie eliminat, dar regizorul Stef O’Driscoll, cu sprijinul distribuţiei, a insistat ca acesta să rămână.

În pofida anulării, distribuţia şi echipa spectacolului au fost plătite integral pentru producţie. Având în vedere că deţinătorii de bilete urmează să primească rambursări integrale, este probabil ca anularea de ultim moment să afecteze bugetul teatrului.

INTERVIURILE HotNews.ro