O asociație a procurorilor cere Secției de procurori a CSM să avizeze negativ numirea Gabrielei Scutea în funcția de procuror general: A coordonat Direcția de elaborare acte normative din Ministerul Justiției în săptămâna în care s-a elaborat celebra OUG nr. 13
- Redactia Hotnews
O asociație a procurorilor cere Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii să avizeze negativ propunerea ministrului Justiției de numire a Gabrielei Scutea în funcția de procuror general, acuzând-o pe aceasta că a coordonat, din funcția de secretar de stat, Direcția de elaborare acte normative din Ministerul Justiției, în săptămâna în care s-a elaborat celebra OUG 13, care a condus la proteste masive de stradă.
Gabriela Scutea „este același procuror care, din funcția de secretar de stat, a coordonat Direcția de elaborare acte normative din cadrul Ministerului Justiției în săptămâna în care s-a elaborat celebra OUG nr. 13/2017 din 31.01.2017, adoptată „noaptea ca hoții” și publicată în Monitorul Oficial al României din 01.02.2017. Anterior aceasta coordonase, în fapt, elaborarea proiectului ordonanței de grațiere, care urma să fie adoptată în ședința de Guvern din 18 ianuarie 2017”, acuză asociația procurorilor Inițiativa pentru Justiție, într-un comunicat remis HotNews.ro.
Asociația a publicat și un exemplar al ordinului ministrului justiției din acea perioadă, Florin Iordache – ordinul nr. 169/C/2017 – care la art. 4 prevede că secretarul de stat Gabriela Scutea coordonează Direcția elaborare acte normative și că i se deleagă acesteia dreptul de semnături pentru toate lucrările direcției. De asemenea, la art. 12 se prevede că proiectele de acte normative se prezintă ministrului justiției, după avizarea lor de către secretarul de stat coordonator.
„Din aceste dispoziții, rezultă dincolo de orice îndoială că, fără avizarea de către doamna secretar de stat Gabriela Scutea a proiectului Ordonanței de urgență nr. 13/2017, avizare dată în contradicție cu obiecțiunile direcțiilor de specialitate, ministrul justiției, Florin Iordache, nu ar fi primit lucrarea și nu ar fi putut promova în Guvern proiectul de act normativ, adoptat sub numele de Ordonanța de urgență nr. 13/2017”, afirmă asociația procurorilor.
Acest ordin emis în 20 ianuarie 2017, la două zile după ce președintele Klaus Iohannis vorbise în ședința de Guvern despre „doi elefanți – ordonanța de grațiere și ordonanța de modificare a codurilor penale”, a reorganizat funcțiile de conducere din cadrul ministerului, în cele mai importante dintre acestea numind magistrați detașați.
„Astfel, începând cu data de 25.01.2017, doamna Scutea Gabriela, a cărei ultimă zi de detașare la Ministerul Justiției era 31.01.2017, a primit atribuția coordonării Direcției de elaborare acte normative și misiunea de a duce la capăt elaborarea de către personalul Direcției, care invoca numeroase obiecțiuni, a proiectului de act normativ adoptat în 31.01.2017 ca OUG nr. 13/2017”, spune „Inițiativa pentru Justiție”, care notează că, deși în presă au apărut „diverse relatări și dezinformări cu privire la evenimentele petrecute atunci în Ministerul Justiției și rolul jucat de doamna Scutea în elaborarea OUG nr. 13/2017, inclusiv cu referire la atribuirea unei calități de „salvatoare” prin introducerea termenului de 10 zile până la intrarea acesteia în vigoare (introdus însă ca urmare a argumentelor de ordin practic prezentate de juriști din cadrul Ministerului Justiției), doamna procuror nu a clarificat situația, trecută sub tăcere inclusiv în cadrul interviului dat în fața actualului ministru al justiției”.
În aceste condiții, asociația cere Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii „să facă tot ceea ce îi stă în putință pentru ca în funcția de procuror general al PÎCCJ să nu ajungă un procuror care s-a arătat nu numai obedient față de un membru al executivului, dar și zelos și foarte eficient, într-o discreție totală, atunci când s-a pus problema elaborării unor acte normative în contradicție vădită cu valorile statului de drept”.
În plus, potrivit sursei citate, Gabriela Scutea este membru fondator al singurei asociații profesionale care a susținut demersul ministrului Cătălin Predoiu de a organiza o procedură de selecție „care încalcă flagrant atât recomandările din raportul MCV, cât și pe cele ale GRECO și ale Comisiei de la Veneția”. „De asemenea, este singura asociație profesională a procurorilor ai căror reprezentanți au avut, anterior procedurii de selecție, convorbiri nepublice cu domnul ministru. În acest context nu putem să nu ne întrebăm dacă nominalizarea doamnei Gabriela Scutea a făcut obiectul negocierilor purtate în spatele ușilor închise, la Ministerul Justiției”, se arată în comunicatul citat.
„Față de cele expuse mai sus, vă adresăm solicitarea de a aviza negativ propunerea ministrului justiției de numire a doamnei SCUTEA GABRIELA în funcția de procuror general al PÎCCJ, făcând astfel dovada că secția pentru procurori a CSM are capacitatea de asumare a unui „rol central” în cadrul procedurilor de numire în marile funcții din Ministerul Public, așa cum recomandă organismele internaționale, în special Comisia Europeană, GRECO și Comisia de la Veneția”, mai arată Asociația.
Citește aici: