O austriacă a obținut acces la contul Apple al iubitului ei decedat, în virtutea dreptului la moștenire
Datele digitale fac parte integrantă din moștenirea unei persoane decedate iar deținătorul acestor drepturi trebuie să aibă acces la ele fără restricții, potrivit unei decizii definitive a justiției din Austria împotriva Apple, care a fost făcută publică marți de un avocat, scrie AFP.
„Decizia stipulează că Apple trebuie să pună la dispoziția moștenitoarei contul de utilizator”, a afirmat avocatul Stefan Denifl, într-un comunicat, precizând că decizia va avea caracter de jurisprudență în Austria și că multinaționala a anunțat că nu va ataca în apel.
O austriacă a atacat în justiție gigantul IT după ce a cerut în zadar codurile de acces ale prietenului său, după moartea acestuia. Un tribunal din Dornbirn, în regiunea Vorarlberg (vest), i-a dat dreptate la sfârșitul anului trecut.
Cei doi nu erau căsătoriți, dar femeia era moștenitoarea defunctului. Potrivit lui Stefan Denifl, decizia ar putea ajuta alți moștenitori din Austria să obțină datele de la Apple.
„Acest lucru înseamnă să obțină amintiri personale, care între altele pot ajuta la gestionarea emoțională a unui deces”, a precizat el, adăugând că Apple a ignorat toate cererile clientei sale înainte ca aceasta să sesizeze justiția.
Un reprezentant al Apple a afirmat că nu comentează deocamdată decizia. Apple a afirmat pe site-ul său că viața privată este un „drept uman” și una dintre „valorile sale fundamentale”.
În 2016, societatea a dat prețioasele amintiri digitale tatălui unui copil decedat de cancer dar s-a opus unei cereri a FBI de a debloca iPhone-ul autorului unui sângeros atac armat.
Chestiunea moștenirii digitale apare regulat în diferite țări iar Denifl a citat în pledoaria sa accesul complet la contul de Facebook al unei adolescente decedate, acordat în 2018 părinților săi de judecători germani.