O barza neagra a fost observata la marginea municipiului Odorheiu Secuiesc
O barza neagra a fost observata duminica la marginea municipiului Odorheiu Secuiesc, ornitologii fiind de parere ca este vorba de o aparitie timpurie a acestei specii, care soseste in tara noastra mai devreme decat barza alba, scrie Agerpres.
Ornitologul dr. Szabo Iosif, custodele Rezervatiei Ornitologice de la Sanpaul, cel care a observat pasarea si a postat o fotografie pe o retea de socializare, a declarat ca aceasta specie pleaca toamna, in luna octombrie, „mult in urma berzei albe” si vine mai devreme, dar izolat sau in stoluri mici si de aceea este mai greu de observat.
El a precizat ca a observat pasarea la intrarea in municipiul Odorheiu Secuiesc, aproape de raul Tarnava Mare si presupune ca este acelasi exemplar pe care l-a vazut anul trecut, pentru prima data, pe 26 februarie, in Rezervatia Ornitologica de la Sanpaul.
Potrivit ornitologului, „este vorba de o aparitie timpurie a speciei”, pasarea parcurgand aproximativ 12.000 de kilometri din Sudan sau din Africa de Sud, unde a iernat, pana in tara noastra.
Dr. Szabo Iosif a mai spus ca pasarea va rezista temperaturilor scazute din Harghita.
„Berzele negre cuibaresc in paduri linistite, isi fac cuiburi in brazi inalti si se hranesc cu pestisori din paraurile de munte”, a explicat ornitologul harghitean, adaugand ca aceste exemplare se pot observa si in timpul verii, „dar mai rar si numai in locuri linistite sau rotindu-se pe cer”, iar toamna se aduna in stoluri si pot fi observate frecvent pe helesteele golite de apa.
In judetul Harghita, conform dr. Szabo Iosif, cuibaresc cel putin cinci perechi, in zona Sanpaul. Vara, iubitorii de pasari pot vedea doar exemplare imature de barza neagra, iar toamna pot fi vazute pana la 12 exemplare, pe lacurile golite de apa.