O femeie și un bărbat au furat 200.000 de euro dintr-o casă din Bragadiru, apoi au dat foc locuinței
O femeie a fost arestată preventiv, iar un bărbat este cercetat sub control judiciar, după ce au incendiat o casă din orașul Bragadiru din care au furat 200.000 de euro și 9.000 de lei din ea, conform Agerpres.
Proprietarul locuinței, în vârstă de 37 de ani, a alertat autoritățile după ce a izbucnit un incendiu în locuința sa.
„După lichidarea incendiului, bărbatul în cauză a sesizat faptul că din imobil îi lipseşte suma de 200.000 de euro şi suma de 9.000 de lei”, a informat joi Inspectoratul Poliţiei Judeţene Ilfov.
Autoritățile au deschis un dosar de urmărire penală, în care se fac cercetări pentru infracțiunile de furt calificat, complicitate la furt și distrugere din culpă. Cele două persoane identificate de poliție sunt un bărbat de 54 de ani și o femeie de 32 de ani.
„Aceştia au fost prezentaţi procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, care a sesizat judecătorul de drepturi și libertăţi, în cauză fiind dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile faţă de femeia în vârstă de 32 de ani, iar faţă de bărbatul în vârstă de 54 de ani a fost dispusă măsura controlului judiciar”, au transmis polițiștii.