„O minciună”. Reacția Kremlinului după ce fostul premier britanic a spus că Putin l-a amenințat cu un atac cu rachete
Kremlinul susține că fostul premier britanic Boris Johnson „a mințit” atunci când a spus că înainte de invazia în Ucraina, în februarie 2022, președintele Rusiei Vladimir Putin l-ar fi amenințat cu un atac cu rachete, scrie Reuters.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a susținut că ceea ce a spus fostul premier britanic nu este adevărat sau, „mai precis, este o minciună”.
- „Fie este o minciună deliberată, așa că trebuie să-l întrebați pe domnul Johnson de ce a ales să o spună așa, fie a fost o minciună inconștientă și, de fapt, nu a înțeles despre ce îi vorbea Putin”, a susținut Peskov.
Peskov a spus că, de fapt, Putin i-ar fi explicat lui Boris Johnson că dacă Ucraina s-ar alătura alianței NATO, rachete SUA sau NATO plasate lângă granițele Rusiei „ar putea ajunge la Moscova în câteva minute”. „Dacă așa a fost înțeles acest pasaj, atunci este o situație foarte stânjenitoare”, a spus Peskov.
„La un moment dat m-a ameninţat şi a spus: „Boris, nu vreau să vă fac rău, dar cu o rachetă ar dura doar un minut„ sau cam aşa ceva. Însă, având în vedere tonul său foarte relaxat, detaşarea sa, cred că el doar se juca cu tentativele mele de a încerca să îl conving să negocieze”, a afirmat fostul premier britanic Boris Johnson, într-un documentar BBC, „Putin Vs the West”, care va fi difuzat luni seară. El a relatat o discuție telefonică pe care ar fi avut-o cu Putin în februarie 2022, înainte de invazia în Ucraina.