O moleculă din sângele pitonilor poate duce la noi medicamente pentru slăbit. Ce au aflat cercetătorii
Pitonii urmează o dietă extremă, înghit o antilopă deodată și apoi rezistă luni întregi fără să mănânce. Acum, oamenii de știință au identificat o moleculă care pare să fie esențială pentru această performanță metabolică și despre care cred că va deschide calea către o nouă categorie de medicamente împotriva obezității, transmite The Guardian.
Când metabolitul specific pitonilor, a cărui concentrație crește brusc în sânge după masă, a fost administrat șoarecilor obezi, aceștia au refuzat mâncarea și au slăbit rapid.
Oamenii de știință au spus că molecula ar putea avea un efect similar cu cel al medicamentelor precum Wegovy.
„Evident, noi nu suntem șerpi”, a spus dr. Jonathan Long, profesor asociat de patologie la Universitatea Stanford și coautor al studiului.
„Dar poate că, studiind aceste animale, putem identifica molecule sau căi metabolice care afectează și metabolismul uman”, a continuat acesta.
Concluziile la care au ajuns experții
Pitonii birmanezi pot crește până la peste 5 metri lungime și aproape 100 kg în greutate. În sălbăticie, consumă pradă care poate atinge aproape 100% din greutatea lor corporală.
În orele după masă, inima lor se extinde cu 25%, iar metabolismul se accelerează de 4.000 de ori pentru a-i ajuta să digere mâncarea. Apoi, pot rezista timp de 12 până la 18 luni fără să mănânce, aparent cu puține efecte negative.
Inițial, oamenii de știință și-au propus să descopere metaboliții implicați în creșterea bruscă a inimii pitonilor după hrănire. Au examinat sângele de la pitoni birmanezi tineri, cu o greutate cuprinsă între 1,5 și 2,5 kg, înainte și după o masă care conținea aproximativ 25% din greutatea lor corporală.
Astfel, oamenii de știință au identificat peste 200 de molecule al căror nivel în sângele pitonilor a crescut semnificativ în câteva ore după ce au mâncat și una care a crescut de peste 1.000 de ori. Această moleculă, numită pTOS, este produsă de bacteriile intestinale ale șarpelui și este cunoscută ca fiind prezentă în niveluri scăzute în urina umană.
Totuși, atunci când pTOS a fost administrat șoarecilor de laborator, nu s-au observat efecte evidente asupra consumului energetic sau asupra dimensiunii organelor.
„Ceea ce a reglat a fost apetitul și comportamentul alimentar al șoarecilor”, a adăugat Long.
Șoarecii obezi cărora li s-a administrat pTOS au mâncat semnificativ mai puțin decât șoarecii din grupul de control și, după 28 de zile, au pierdut 9% din greutatea corporală.
Molecula pare să funcționeze diferit față de medicamentele GLP-1, cum ar fi Wegovy, care acționează parțial prin încetinirea golirii stomacului, ceea ce, la rândul său, face ca oamenii să se simtă sătui mai mult timp, dar dă și stări de greață, constipație și dureri de stomac.
În schimb, pTOS pare să acționeze asupra unei regiuni a creierului, hipotalamusul, despre care se știe că reglează apetitul.
„Practic, am descoperit un inhibitor al apetitului care funcționează la șoareci fără unele dintre efectele secundare pe care le au medicamentele GLP-1”, a spus și Leslie Leinwand, biolog la Universitatea Colorado din Boulder, coautor al cercetării.