Sari direct la conținut

O nouă conexiune cu Republica Moldova: A fost semnat contractul pentru construcția noului pod peste Prut de la Ungheni

HotNews.ro
O nouă conexiune cu Republica Moldova: A fost semnat contractul pentru construcția noului pod peste Prut de la Ungheni
Pod peste Prut la Ungheni / Sursă: Colaj foto - CNAIR

România construiește un nou pod peste Prut pentru a se conecta cu infrastructura rutieră din Republica Moldova. Vineri a fost semnat contractul pentru execuția noului Pod de la Ungheni din județul Iași, pod care va fi conectat pe viitor direct la Autostrada „Unirii” A8.

Anunțul a fost făcut de către șeful companiei de autostrăzi, Cristian Pistol.

„Ansamblul de poduri care va face legătura între România (judetul Iași) și Republica Moldova (Raionul Ungheni) este format din două poduri paralele cu tablier mixt otel-beton și grindă continuă (un pod pentru fiecare sens de circulație). Cel mai lung dintre cele două poduri va avea aproximativ 260 m”, a transmis Pistol.

Constructorul este firma NESS PROIECT EUROPE SRL și are la dispoziție 151,68 milioane de lei (fără TVA) și 24 de luni (6 luni proiectare și 18 luni execuție) pentru construcția podului.

Pe teritoriul României, podul se va conecta cu viitoarea Autostradă a „Unirii” A8 ce în curând va fi scoasă la licitație.

De partea Republicii Moldova, podul va continua cu Drumul național R1 Chișinău – Ungheni.

Contractul pentru noul Pod peste Prut de la Ungheni prevede următoarele:

  • 261,20 m lungime pod nou peste Prut (câte un pod pentru fiecare sens de circulație)
  • 2 benzi pe sens + trotuare
  • 13 m lățime pod nou (Etapa I) + 11,25 m (Etapa II)
  • 8 m lățime parte carosabilă
  • 1 km lungime traseu
  • 4 x 3,75 m parte carosabilă drum de legătură
  • punct de control trecere frontieră, care va fi dotat cu parcări pentru autovehicule mari, autoturisme și spatii închise destinate verificării amănunțite a autoturismelor și tirurilor

INTERVIURILE HotNews.ro