Sari direct la conținut

O nouă depăşire a limitelor de poluare în Bucureşti. Aer irespirabil, marţi seară

HotNews.ro
Poluare in Bucuresti 19-01-2021, Foto: aerlive.ro
Poluare in Bucuresti 19-01-2021, Foto: aerlive.ro

​Marţi seara, Platforma pentru măsurarea calităţii aerului din Bucureşti Aerlive.ro a înregistrat un nivel „foarte ridicat” al poluării în Capitală, în special în zonele Piaţa Sudului, Libertăţii şi Băneasa Nord, relatează Mediafax.

Gradul de poluare a fost marţi seara de peste 100 ICA, indicele de calitate a aerului care arată concentraţii ridicate pentru PM2,5 (praf) şi PM10.

Cel mai ridicat grad de poluare a fost în cele trei zone menţionate – Piaţa Sudului, Libertăţii şi Băneasa Nord, însă întreaga zonă centrală a Capitalei se apropia de valorile maxime: Universitate, Moşilor, Timpuri Noi, Camil Ressu.

PM reprezintă materii sub formă de particule (numite şi poluarea cu particule), un termen folosit pentru un amestec de particule solide şi picături lichide găsite în aer. Unele particule, cum ar fi praful, murdăria, funinginea sau fumul, sunt suficient de mari sau întunecate pentru a fi văzute cu ochiul liber. Altele sunt atât de mici încât pot fi detectate doar cu ajutorul unui microscop electronic.

Expunerea pe termen lung la o concentraţie ridicată de pulberi poate cauza cancer şi moartea prematură, spun specialiştii.

Ultima poluare major în Capitală a avut lor în noatea de Crăciun, când ONG-urile de mediu au atras atenţia că nordul Bucureştiului a devenit cel mai poluat loc de pe Pământ dacă este comparat cu media poluarii din 2019 din Bangladesh, cea mai poluată ţară din lume care a avut în 2019 un Indice de Calitate a Aerului de 165, iar Otopeni a atins nivelul de 173.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro