O nouă mișcare importantă a fraților Pavăl (Dedeman) după anunțul achiziției Carrefour. O nouă investiție de milioane
Una dintre companiile care fac parte din Pavăl Holding, Grunman Energy, va investi 2 milioane de euro într-o centrală electrică fotovoltaică de ultimă generație susținută de panourile fotovoltaice, scrie site-ul Profit.
Panourile fotovoltaice sunt instalate pe depozitul logistic Dedeman din Pantelimon, potrivit documentelor analizate de publicație. Este vorba de 2.764 de panouri fotovoltaice (cu o putere de 455W).
Lângă panouri va fi construită o centrală care va avea o capacitate totală de 1.257,62 kWp.
Valoarea totală a investiției din Pantelimon se ridică la aproximativ 2 milioane de euro, mai menționează Profit.