Skip to content

O nouă ședință de guvern pentru măsuri în criza energetică

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Guvernul se întrunește, luni, într-o ședință extraordinară, pentru adoptarea unor măsuri care să reducă riscul opririi celor două unități ale Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă.

Este vorba de asigurarea finanțării pentru realizarea, în regim de urgență a unei intervenții temporare pentru redistribuirea unei părți din debitul brațului Bala către Dunărea Veche.

În acest sens, se suplimentează, prin hotărâre de guvern, bugetul Ministerului Transporturilor cu suma de 5.100.000 de lei.

„Prin prezentul proiect de act normativ se propune aprobarea suplimentării fondurilor necesare finanțării unor cheltuieli urgente și neprevăzute în vederea realizării, în regim de urgență a unei intervenții temporare pentru redistribuirea unei părți din debitul brațului Bala către Dunărea Veche, în vederea gestionării efectelor secetei hidrologice severe și a reducerii riscului de afectare a funcționării Sistemului Electroenergetic Național, determinat de posibilitatea indisponibilizării unităților Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă”, se arată în nota de fundamentare.

Banii sunt alocați pentru finanțarea lucrărilor de dragare în punctele Cochirleni și Caragheorghe-Turcescu.

Bușoi nu exclude oprirea unității 2 de la Cernavodă „pentru o scurtă perioadă de timp”

Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, a avertizat luni că „trebuie să fim pregătiți și pentru scenariul în care unitatea II (de la Cernavodă-n.r.), pentru o scurtă perioadă de timp, nu ar funcționa”.

El a declarat că intervențiile făcute în ultima periaodă, inclusiv scufundarea celor patru barje, nu au avut rezultatul care era de dorit.

„După primele scufundări, am văzut o ameliorare a nivelului Dunării în zona Cernavodă. Din datele pe care le avem (…), se pare că acest efect nu a fost unul durabil”, a afirmat Bușoi la RFI.