O nouă țară din Europa Centrală înregistrează un record absolut de căldură
Slovacia a înregistrat joi un nou record absolut de temperatură, de 42,2°C, a anunțat agenția națională de meteorologie, pe fundalul valului de căldură extremă care afectează Europa Centrală, transmit AFP și Agerpres.
Această măsurătoare, realizată la Dolne Plachtince, un sat din sudul țării, a depășit precedentul record de 41,4°C, stabilit miercuri în sud-vestul Slovaciei, a transmis Institutul Slovac de Hidrometeorologie (SHMU) într-un comunicat.
În Bratislava, capitala țării, care s-a confruntat și ea în această săptămână cu temperaturi fără precedent pentru Slovacia, Maros Danko, un bărbat de 38 de ani, a dezvăluit că petrece mai mult timp în locuința sa decât de obicei.
„Încerc să nu ies afară; nu pot să fac sport în timpul zilei. E greu de suportat”, a adăugat el.
Recordul absolut de temperatură în Slovacia fusese doborât deja de două ori în luna iunie.
Record absolut de căldură doborât și în Austria
În urmă cu o zi, și serviciul de meteorologie GeoSphere Austria anunța că în țară a fost doborât recordul absolut de temperatură, pentru a doua zi la rând, cu o valoare termică de 41,2°C măsurată la stația Bad Deutsch-Altenburg.
Precedentul record național din Austria, de 41°C, înregistrat marți la stația meteorologică Viena-Stammersdorf, a rezistat o singură zi.
Austria a traversat deja o lună iulie excepțional de călduroasă și de uscată, marcată de o secetă generalizată.
Christina, o vânzătoare de înghețată în vârstă de 20 de ani, declara marți seară că marile artere comerciale din Viena, capitala țării, sunt evitate de cumpărători și vânzările reîncep abia spre sfârșitul zilei, după scăderea temperaturilor.

Austria a înregistrat, de asemenea, în acest an, cel mai îndelungat val de căldură măsurat vreodată într-o lună iunie, cu recorduri termice care le-au depășit pe cele precedente cu o medie de 1,4 grade Celsius.
Potrivit majorității oamenilor de știință, schimbările climatice provocate de emisiile de gaze cu efect de seră de origine antropică sporesc frecvența și intensitatea fenomenelor meteorologice extreme.