O promisiune care ar fi fost făcută de Trump unui lider străin ar fi fost atât de ”tulburătoare” încât un oficial al serviciilor de informații a depus un denunț / Liderul de la Casa Albă ar fi cerut Ucrainei să-i susțină campania electorală
Un oficial al serviciilor americane de informații, care a lucrat pentru Casa Albă, a depus o plângere împotriva lui Donald Trump, după ce președintele SUA ar fi făcut o promisiune tulburătoare unui lider străin, spun doi foști oficiali americani. Denunțul este anchetat acum de Camera Reprezentanților și investighează dacă Trump și avocatul său Rudolph W. Giuliani au încercat să manipuleze guvernul ucrainean pentru a ajuta în campania de realegere a lui Trump, scrie msn, preluând Washington Post și New York Times.
Desi nu este clar dacă este vorba despre liderul Ucrainei, cu două săptămâni și jumătate înainte de plângere, Trump a vorbit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a fost ales în luna mai.
Atunci Trump i-a spus lui Zelenski că Ucraina poate să își îmbunătățească reputația și interacțiunea cu Statele Unite investigând cazurile de corupție.
Pe 12 august, oficialul serviciilor americane de informații a depus o plângere către inspectorul general al Comunității de Informații, Michael Atkinson, care a simțit că sensibilitatea subiectului impune notificarea imediată a Congresului.
Atkinson a fost audiat joi în comisia de informații din Camera Reprezentanților, unde democrații au majoritate, dar a refuzat să discute cu membrii Camerei conținutul plângerii, spunând că nu are autorizația de a o face.
Cu toate acestea, Atkinson a spus denunțul este credibil și face referire la „o problemă gravă sau flagrantă, abuz sau încălcarea legii” care implică informații clasificate.
Președintele SUA a negat însă incidentul, catalogând relatările pe această temă drept „știri false”.
Democrații au cerut luna aceasta de la Casa Albă și Departamentul de Stat rapoarte privind ceea ce zic ei a fi eforturile lui Trump și Giuliani de a ”constrânge guvernul ucrainean să conducă două investigații motivate politic sub pretextul activității anticorupție” – o investigație l-ar viza pe fostul director de campanie a lui Trump, Paul Manafort, care se află în închisoare pentru lobby ilegal și fraudă financiară, iar cea de-a doua îl vizează pe fostul fiu al vicepreședintelui Joe Biden, care caută nominalizarea din partea democraților pentru a candida la prezidențiale.
”În timp ce alegerile din 2020 se apropie, președintele Trump și avocatul personal par să își fi crescut presiunea asupra gruvernului ucrainean și a sistemului său de justiție să sprijine campania de realegere a președintelui Trumă, iar Casa Albă și Departamentul de Stat tăinuiesc complotul”, au scris președinții Comisiei pentru informații și Afaceri externe, citând știri potrivit cărora Trump ar fi amenințat să rețină 250 de milioane de dolari pentru a ajunta Ucraina în lupta sa cu sepratiștii pro-ruși.