Sari direct la conținut

O publicatie a Statului Islamic confirma moartea lui "Jihadi John", calaul gruparii jihadiste

HotNews.ro
Jihadi John, Foto: Captura YouTube
Jihadi John, Foto: Captura YouTube

Dabiq, publicatia online a organizatiei jihadiste Stat Islamic, a publicat un necrolog pentru „Jihadi John”, un membru al grupului care a castigat notorietate pentru executiile ostaticilor, anunta organizatia de monitorizare SITE, citata de Reuters.

Militantul a fost identificat ca Mohammed Emwazi, un cetatean britanic de origine araba. Armata SUA a anuntat in noiembrie ca este „rezonabil de sigura” ca l-a omorat in timpul unui raid cu drone.

Mohammed Emwazi este descris in revista Dabiq sub numele de „Abu Muharib al-Muhajir”.

„Joi, 29 Muharram 1437 (12 noiembrie 2015), Ab Muhrib a atins in sfarsit shahdah (martiriul – n.red.) pentru cauza lui Allah, pe care l-a cautat de atata vreme, cand masina pe care o conducea a fost tinta unui lovituri a unei drone in orasul Raqqa, distrugandu-i masina si omorandu-l pe loc”, scrie Dabiq.

Emwazi a devenit imaginea Statului Islamic si un simbol al brutalitatii sale dupa ce a aparut intr-o inregistrare in care era redata executia jurnalistilor americani Steven Sotloff si James Foley, a voluntarului american Abdul-Rahman Kassig, a voluntarilor britanici David Haines si Alan Henning, a jurnalistului japonez Kenji Goto si a altor ostatici.

Imbracat in negru, cu fata acoperita cu o masca care ii lasa la vedere doar ochii, EEmwazi a devenit unul dintre cei mai cautati oameni din lume.

Nascut in Kuwait in 1988, Emwazi a fost dus in Marea Britanie de familia sa cand avea 6 ani si a studiat programare computerizata in Londra.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro