O razgandire fundamentala (de Traian Ungureanu)

Aceasta vara, plina de razboaie media, inundatii, ostatici si osande constitutionale, e un anotimp istoric copt pentru consecinte. 2005 poate pune capat iernii lui 1989. Romania se afla in pragul unei clarificari pe care o asteapta de 15 ani.

Sistemul fondat de ultima respiratie istorica a comunismului a intrat in criza. Sfarsitul e foarte aproape. Ultimul pas e si cel mai greu. Despartirea de promisiunile trucate inca din zorii regimului Iliescu si evadarea din stransoarea institutiilor vazute si nevazute ale aceluiasi regim cer mult. O razgandire fundamentala. Pe scurt, e vorba de o hotarare politica si de o concluzie sociala.

Prima sta la indemana trioului Basescu-Tariceanu-interes national si trebuie sa conduca la alegeri anticipate. A doua decurge dintr-un bilant pe care vara lui 2005 l-a grabit. Societatea romaneasca il poate folosi ca argument final impotriva prizonieratului in care a petrecut ultimii 15 ani. Tezele confirmate ale acestui bilant sunt urmatoarele:

1) Presa a pierdut al doilea razboi in ultimele trei luni si l-a pierdut luptand, cu toate armele, impotriva opiniei publice. Prima incercare de incolonare a publicului spre idei otravite a fost ticluita in timpul crizei ostaticilor. Esecul nu a descurajat. Presa a folosit ocazia urmatoare: inundatiile. Adevarat, o nenorocire nu vine niciodata singura.

Insa in Romania presei libere de raspundere asta inseamna ca o nenorocire nu ramane niciodata fara ajutor. Inundatiile or fi fost comanda unica din cer, dar prin Vrancea si Bacau ele au umblat escortate de ura politica. Important e ca de doua ori la rand presa a fost depasita de reactia opiniei publice.

Lumea nu mai e sclava manevrelor care o dominau sub comunisti, dar aceasta stire mare nu a ajuns pe prima pagina a ziarelor. A devenit in schimb limpede ca presa inventatoare de ostatici eliberati si inundatii politice e parte a unei masinarii si ca apara supravietuirea unui sistem.

2) Curtea Constitutionala e parte a aceluiasi aparat colosal de impaturit privilegii si abuzuri, in ambalaj legal-democratic. Deciziile Curtii au demonstrat ca nu exista limita pe care grupul de sub aripa PSD sa nu o calce in picoare pentru a-si mentine dominatia. Curtea nu a ezitat: daca o cer nevoile castei, drumul Romaniei spre emancipare europeana trebuie oprit.

Mai bine in Asia profunda decat fara noi la putere. Aceasta insolenta fara margini a scos din uz acea parte a sistemului care asigura lustrul legal. Dupa presa, justitia s-a dovedit a doua veriga a lantului care tine suflarea romaneasca in tarc. Ea nu mai merita decat terapia prin referendum.

3) Ion Iliescu a ramas presedintele ideilor care dau trecutului drepturi totale asupra viitorului. Inundatiile au nascut in mintea lui Iliescu o singura propunere: starea de urgenta. Noul proiect al lui Iliescu e continuarea vechiului sau vis voievodal, cu Ceausescu inlocuit de un gospoar care guverneaza judetele tarii prin rotatie si mangaie cu marginile mantiei o natiune recunoscatoare.

Iliescu s-a facut din nou de ras iar noi trebuie sa ne despartim de istorie razand. De ce ne-am mai ocupa de el? Pentru ca ne e drag.

Aceste trei observatii despre complicitatea presei si a justitiei cu sistemul de care se declara separate sunt radiografia unui regim de stat infiltrat in actualul regim de stat si in cele ce ii vor urma. El va fi epurat numai prin actiunea comuna a alegerilor anticipate asupra sistemului politic si a referendumului asupra justitiei.