O romanca ce a solicitat daune de 40 de milioane de lire sterline celor de la PwC a primit compensatii de 750 de lire
O contabila de origine romana, ce locuieste in Marea Britanie, a primit compensatii de doar 750 de lire sterline dupa ce a dat in judecata compania PricewaterhouseCoopers (PwC) din Londra pentru discriminare rasiala la locul de munca, relateaza The Telegraph. Femeia a cerut daune record de 40 milioane lire sterline.
Mihaela Popa, o romanca de 31 de ani, a detinut functia de contabil judiciar in cadrul firmei PwC din Londra, in perioada 2004 – 2006. Femeia a afirmat ca, in timpul in care a fost angajata a companiei, a fost in mod repetat victima unor atacuri rasiste, iar tratamentul primit a devenit „treptat insuportabil”, fiind nevoita sa-si dea demisia in noiembrie 2006.
Popa a sustinut ca a fost mereu ignorata cand a venit vorba de promovari si i s-a cerut sa faca lucruri marunte, precum indosarierea de acte, in timp ce colegilor din Marea Britanie, mai putin calificati, li se dadeau sarcini de lucru mai importante. „Pentru ca e nevoie si de cineva care sa stranga mizeria”, a spus unul dintre sefi.
Romanca a mai spus ca a fost facuta sa se simta ca o prostituata pentru ca venea din Europa de Est, iar colegii, si chiar managerii, ii raspundeau la intrebari prin aluzii sexuale. Mai mult, Popa sustine ca unii dintre colegii sai credeau chiar ca este spion comunist si ca lucra sub acoperire pentru Securitate.
Ea a spus ca sufera acum de depresie severa si anxietate, iar acest lucru i-a distrus cariera de contabil.
Tribunalul pentru litigii de munca din Londra a respins insa cererea romancii, afirmand ca remarca sefului a fost facuta „o singura data”, iar acest lucru nu a impiedicat-o pe Popa sa se angajeze in august 2008 la Credit Suisse, pentru un salariu de 66.000 de lire sterline pe an.
Judecatorii au afirmat, de asemenea, ca „victimizarea” femeii nu i-a cauzat acesteia piederi financiare, iar cazul poate fi calificat drept o simpla „jignire a sentimentelor”
Romanca a mai dat in judecata compania si in urma cu doi ani, dar a pierdut procesul. PricewaterhouseCoopers incearca in prezent sa recupereze de la Popa costurile procesului initial, despre care Telegraph afirma ca sunt de cateva sute de mii de lire sterline.