O shaormerie din Capitală a fost închisă temporar pentru că ar fi vândut carne cu viermi
Autoritățile au suspendat marți temporar activitatea unei shaormerii din București și au dat amenzi de 19.000 de lei pentru că ar fi pus în vânzare carne cu viermi, potrivit Poliţiei Capitalei, citată de Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, controlul a survenit în urma apariţiei în mediul online a unor imagini cu bunuri perisabile, improprii consumului, expuse spre vânzare în fast-food-ul amendat și închis temporar.
Pe TikTok a apărut o filmare realizată la o shaormerie din Capitală, în care unui angajat i se atrage atenția că o bucată de carne, care era scoasă la vânzare, are viermi.
Îmi pare rău că nu am filmat mai mult inclusiv personalul, dar șocul a fost mult prea mare și am plecat in secunda doi
Surse judiciare au precizat pentru Agerpres că ar fi vorba despre o shaormerie din Capitală care ar fi avut la vânzare carne cu viermi.
- ”Marţi, poliţişti din cadrul Poliţiei Sectorului 2 – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu reprezentanţi ai ANPC, au efectuat un control, în vederea stabilirii situaţiei de fapt, precum şi pentru verificarea activităţii de producţie, prelucrare, depozitare şi comercializare de produse destinate consumului general.
- În urma acestor activităţi, societatea a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 17.000 de lei, conform OG 21/1992 republicată, şi cu 2.000 de lei, conform OG 99/2000 republicată”, se precizează în comunicat.
De asemenea, arată sursa citată, a fost dispusă indisponibilizarea şi retragerea din circuitul consumului a 187,7 kg de carne/produse din carne/produse alimentare perisabile.
A fost oprită temporar prestarea de servicii, până la remedierea deficienţelor, menţionează Poliţia Capitalei.