O țară izolată de pe Drumul Mătăsii a creat o zonă economică specială cu care vrea să atragă investitori în inteligența artificială
Sumele uriașe puse la bătaie pentru dezvoltarea sistemelor de inteligență artificială și construirea centrelor de date necesare pentru funcționarea acestora atrag atenția inclusiv în unele dintre cele mai izolate țări din lume, guvernul din Uzbekistan anunțând vineri înființarea unei zone fără taxe pentru astfel de proiecte în regiunea sa vestică Karakalpakstan, relatează Reuters.
Guvernul de la Tașkent a precizat într-un comunicat că firmele străine dispuse să investească 100 de milioane de dolari sau mai mult vor beneficia de o scutire totală de taxe și impozite până în anul 2040. Guvernul va construi infrastructura necesară și va furniza electricitate la un tarif redus.
Faimos pentru orașele sale de pe Drumul Mătăsii precum Samarkand, Bukhara și Khiva, Uzbekistanul a încercat în ultimii ani să se prezinte în fața lumii exterioare drept un refugiu pentru investiții, printr-un program de reforme economice.
Deși este cea mai populată țară din Asia Centrală, cu 38 de milioane de locuitori, ea este și una dintre cele mai izolate, barierelor geografice adăugându-le un regim care controlează strict viața politică și libertățile cetățenești.
Karakalpakstan, o republică autonomă situată în extremitatea vestică a Uzbekistanului, este una dintre cele mai sărace regiuni ale țării. Zona a fost grav afectată de secarea Mării Aral, care ocupa o mare parte din teritoriul ei până când schemele de irigație din epoca sovietică au deviat râurile care o alimentau.
Guvernul de la Tașkent nu a precizat când va începe construcția infrastructurii pentru zona economică specială și nici nu a menționat numele companiilor care intenționează să participe la proiect.
Însă executivul uzbek estimează că va atrage peste 1 miliard de dolari în investiții străine pentru dezvoltarea inteligenței artificiale și a infrastructurii digitale, până în 2030.
FOTO articol: Leonid Andronov / Dreamstime.com.