Sari direct la conținut

O terasă din Vama Veche a fost închisă, după ce o angajată de la bar a fost confirmată cu Covid-19

HotNews.ro
Imagine din Vama Veche, Foto: Info-Sud-Est.ro
Imagine din Vama Veche, Foto: Info-Sud-Est.ro

O terasă din Vama Veche a fost închisă, după ce o angajată de la bar a fost confirmată cu Covid-19. Direcţia de Sănătate Publică anunță că va declanşa o anchetă epidemiologică în acest caz, scrie News.ro.

Potrivit autorităţilor, citate de News.ro, o angajată de la barul unei terase din Vama Veche a fost confirmată cu Covid-19. La faţa locului au mers poliţiştii, care le-au pus în vedere reprezentanţilor terasei să închidă temporar unitatea.

De asemenea, Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa va declanşa o anchetă epidemiologică în acest caz.

Prefectura Constanţa a transmis sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că de la debutul pandemiei cu noul coronavirus în județ au fost confirmate 352 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 19 persoane au decedat, iar 313 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi (din judeţele Constanţa, Tulcea şi Ialomiţa). În prezent, mai sunt 79 de persoane internate, dintre care 65 din judeţul Constanţa şi 14 din Tulcea şi Ialomiţa.

Totodată, în centrele de carantină din judeţul Constanţa se află, în acest moment, 41 de persoane, care ocupă 2% din totalul de 2.311 locuri disponibile. La nivelul judeţului Constanţa sunt 2.297 de persoane în izolare la domiciliu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro