Sari direct la conținut

O tânără a murit la trei zile după ce a născut acasă într-o zonă izolată din Munții Apuseni

HotNews.ro
Munții Apuseni, Foto: DreamsTime
Munții Apuseni, Foto: DreamsTime

​O femeie, de aproximativ 33 de ani, care a născut acasă în urmă cu trei zile în comuna Scărişoara din județul Alba, în Munții Apuseni, a murit duminică la scurt timp după ce a fost preluată în stare gravă cu o autoşenilată de către pompierii militari, din cauza drumului greu accesibil în urma ninsorilor, transmite Agerpres.

La puţin timp după ce femeia, aflată în stare de inconştienţă, dar cu funcţii vitale, a fost predată echipajelor medicale care au început să-i acorde îngrijiri medicale, ea a intrat în stop cardio-respirator.

Din nefericire, femeia nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul, a anunţat ISU Alba.

Sugarul va fi transportat la CPU Câmpeni de către echipajul SMURD. Acesta este conştient, fără probleme medicale.

Potrivit ISU Alba, un echipaj SMURD din cadrul Staţiei de pompieri Câmpeni şi o ambulanţă SAJ cu medic au fost trimise să intervină duminică în localitatea Scărişoara, la un caz medical.

Purtătorul de cuvânt al ISU Alba, Alexandru Crişan, a precizat că aceasta era cea de-a șaptea sarcină a tinerei de 33 de ani. (sursă foto Dreamstime.com)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro