O ultimă încercare. Un emisar al UE merge la Washington, în timp ce Bruxelles-ul se pregătește să riposteze dur la taxele vamale promise de Trump
UE ezită deocamdată în privința intensității și rapidității cu care să riposteze la amenințarea lui Trump și caută un compromis, în vreme ce a alcătuit deja o listă de produse americane pe care intenționează să le taxeze, scriu Reuters și Politico.
Comisarul UE pentru Comerț, Maroš Šefčovič, ajunge miercuri după-amiază la Washington pentru discuții cu omologii săi americani, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene pentru Reuters.
Decizia de ultim moment de a se deplasa personal în SUA vine după ce Šefčovič a discutat luni cu secretarul american al comerțului, Howard Lutnick, și marți cu reprezentantul comercial Jamieson Greer.
El se va întâlni separat cu cei doi.
Vizita oficialului european vine într-un moment tensionat în relația bilaterală UE-SUA.
După ce săptămâna trecută a insistat că un acord comercial preliminar cu Washingtonul era iminent, UE a fost șocată sâmbătă când președintele Donald Trump a amenințat că va impune o taxă vamală de 30% pentru importurile din UE dacă cele două părți nu vor ajunge la un acord până la 1 august.
Pregătiri pentru ripostă
UE ezită deocamdată în privința intensității și rapidității cu care să riposteze, scrie Politico.
În weekend, Comisia Europeană, care coordonează comerțul în numele celor 27 de țări membre ale UE, a amânat cu două săptămâni punerea în aplicare a unui prim pachet de contramăsuri care vizează exporturile americane în valoare de 21 de miliarde de euro.
Această pauză va expira acum pe 6 august.
Luni, Comisia a trimis capitalelor UE o listă cu produse americane în valoare de 72 de miliarde de euro care vor fi vizate de o a doua eventuală rundă de contramăsuri comerciale.
Lista acoperă numeroase produse, de la aeronavele Boeing și bourbon-ul american până la autoturisme.
Pachetul acoperă, de asemenea, produse chimice, dispozitive medicale, echipamente electrice și de precizie, precum și produse agricole și alimentare – o gamă de fructe și legume, împreună cu vin, bere și băuturi spirtoase – în valoare de 6,35 miliarde de euro.
Lista respectivă trebuie să fie aprobată în final de țările membre.
Instrumentul anti-coerciție
În acest timp, un număr tot mai mare de state membre UE doresc ca blocul să activeze cel mai puternic instrument comercial împotriva SUA în cazul în care cele două părți nu vor ajunge la un acord acceptabil până la 1 august.
O inițiativă condusă de Franța de a utiliza așa-numitul instrument anti-coerciție al UE este susținută de cel puțin șase capitale europene, potrivit unor persoane familiarizate cu această chestiune, citate de Bloomberg.
Mai multe state membre sunt mai prudente, în timp ce altele nu și-au exprimat încă poziția, au declarat aceste persoane. Problema a fost discutată luni, în cadrul unei reuniuni a miniștrilor comerțului, au declarat sursele.
Benjamin Haddad, ministrul francez al afacerilor europene, a declarat la începutul acestei săptămâni că răspunsul Bruxelles-ului ar trebui să includă opțiunea de a utiliza acest instrument, care poate fi invocat pentru a impune taxe asupra giganților tehnologici americani, spre exemplu.
Instrumentul anti-coerciție a fost conceput în primul rând ca un mijloc de descurajare și, dacă este necesar, pentru a răspunde la acțiuni coercitive deliberate din partea țărilor terțe care utilizează măsuri comerciale ca mijloc de a exercita presiuni asupra blocului comunitar sau asupra statelor membre individuale.
Comisia poate propune utilizarea instrumentului, dar statele membre sunt cele care decid dacă trebuie utilizat.
