O vedetă din „Odiseea” a readus în topurile mondiale din streaming un thriller de acțiune în două părți
Jon Bernthal, cunoscut pentru rolurile din serialele „The Punisher” și „The Walking Dead”, face parte dintr-o distribuție de excepție, alături de actori precum Matt Damon și Tom Holland, în pelicula care va aduce pe marile ecrane scenele de luptă din Grecia Antică, odată cu apariția mult-așteptatei adaptări a poemului „Odiseea”, regizată de Christopher Nolan, scrie MovieWeb.
Însă, până atunci, actorul i-a determinat pe mulți să îl redescopere în streaming într-un alt film.
Este vorba despre „The Accountant”, în care a jucat alături de Ben Affleck în urmă cu un deceniu. Regizat de Gavin O’Connor, producția urmărește povestea un contabil genial care lucrează pentru organizații criminale.
În spatele aparenței de funcționar retras, Affleck interpretează rolul unei persoane cu abilități de luptă remarcabile, care îi vor fi de mare folos atunci când devine ținta propriilor clienți.
Filmul îl aduce în prim-plan și pe Jon Bernthal, în rolul lui Braxton, fratele protagonistului.
Deși „The Accountant” a împărțit criticii la momentul lansării, mulți au considerat că povestea merită continuată.
Partea a doua a filmului a venit după nouă ani. „The Accountant 2”, lansat în cinematografe în aprilie anul trecut, îi reunește pe cei doi frați într-o nouă aventură plină de acțiune.
Filmul a fost primit mai bine decât predecesorul său atât de critici, cât și de public.
Cele două părți ale „The Accountant”, în topul HBO
Cele două filme au devenit unele dintre cele mai urmărite titluri la nivel global pe HBO Max, în ultimele săpămâni. Peliculele au intrat în top 10 și se mențin în preferințele publicului, potrivit datelor Flix Patrol.
Și în România, acum, cele două părți sunt pe locul 2 și 3 în clasamentul celor mai urmărite producții la ora actuală pe HBO.
Cele două pelicule sunt disponibile în țara noastră și pe Amazon Prime Video.
Potrivit publicației MovieWeb, unul dintre pricipalele motive pentru care al doilea film este considerat mai bun decât primul este chiar prestația lui Jon Bernthal.
Publicația a remarcat faptul că actorul are o prezență pe ecran pe care un protagonist precum Ben Affleck nu o poate egala.
Când se lansează „Odiseea” în România
Succesul lui Braxton face ca personajul să fie considerat esențial și pentru o eventuală a treia parte a filmul.
Proiectul nu a primit încă undă verde în mod oficial, dar regizorul Gavin O’Connor a confirmat recent că lucrează deja la idei pentru o continuare.
O certitudine este că filmul „Odiseea” („The Odyssey”), regizat de Christopher Nolan și avându-i în distribuție pe Matt Damo,Tom Holland, Anne Hathaway, Zendaya, Charlize Theron, Jon Bernthal și Robert Pattinson, are premiera oficială în România pe 17 iulie 2026.