O vizita in Camerele de Razboi ale lui Churchill  

La cinci minute de mers pe jos de Casa Parlamentului britanic, se poate cobari, de ieri, in buncarele unde Churchill si Cabinetul de Razboi luau decizii importante in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Parte a Imperial War Museum, Muzeul Churchill si-a deschis galeria War Rooms (Camerele de Razboi), pentru a omagia data de 3 septembrie, cand se aniverseaza 70 de ani de cand Marea Britanie declara razboi Germaniei naziste.

Buncarul lui Churchill de langa statia de metrou Westminster a devenit galerie de arta. Pe langa o galerie superba cu diferite proiectii de film, fotografii, documentare, documente oficiale, telegrame primite si trimise de vestitul prim-ministru britanic, muzeul Churchill a inaugurat si doua camere. Ambele pastreaza mobilierul original, obiectele folosite de staff-ul de razboi si atmosfera nervilor tensionati.

Camerele de Razboi au fost create in 1938 si folosite ca si depozit pentru birourile Whitehall. Ele au fost convertite astfel incat sa gazduiasca, in caz de nevoie, staff-ul parlamentului si au devenit centru de informare militara odata cu inceperea razboiului, servind primul ministru si membri serviciilor militare navale, aeriene si fortele terestre. Ele au devenit operationale pe data de 27 august 1939.

Ofiteri de serviciu in Camera Hartilor Foto: Churchill Museum

Sala unde Winston Churchill, impreuna cu 6-8 ministri, plus asistenti si secretare, isi tinea sedintele a fost amenajata in asa fel incat sa te transpuna in atmosfera de acum 70 de ani. Scaunul lui Churchill are doua zgarieturi – una pe fiecare suport de brat. Se spune ca atunci cand era nervos sau iritat, Churchill zgaria scaunul cu verigheta, pe care o schimba de pe o mana pe alta. A doua camera si cea mai spectaculoasa este Camera Hartilor.

Peretii sunt acoperiti cu harti, marcate cu ace cu gamalii colorate, marcand strategiile britanicilor. In mijlocul camerei se afla un birou lung, plin de telefoane. Cutia de mesaje are un compartiment ramas etichetat cu Secret. Partea nefacuta publica pana acum reprezinta vietile celor care au lucrat ca si functionari sau secretare in buncarele lui Churchill. Cativa veterani ai camerelor de razboi au fost prezenti la inaugurare si au stat de vorba cu presa.

„Razboiul a fost universitatea noastra”

Myra Collyer una dintre veteranele Camerelor de Razboi Foto: HotNews.ro

Myra Collyer are 85 de ani si a fost stenografa si asistenta in birourile din buncarul lui Churchill. A primit job-ul in subteran la varsta de 18 ani. „Nu a fost neaparat rau. Insa nu stiam cat de important era ceea ce faceam. Am fost sfatuiti sa nu spunem parintilor ce facem, ci sa le zicem ca lucram la un birou in Londra.

Am aflat ca era vorba de munca pentru Cabinetul de Razboi doar dupa ce razboiul se incheiase. Pe Churchill l-am vazut doar de cateva ori, insa stiam ca este acolo. Intr-o seara desenam un trandafir. Un englez foarte inalt m-a vazut si m-a intrebat daca imi place sa desenez. M-a chemat sa lucrez pentru ei. Am coborat pe cateva nivele. Locul era denumit popular Strada Functionarilor lui Churchill.

Doar atat am stiut. Am lucrat pentru ei unsprezece luni si jumatate: dactilografiam, le pregateam ceaiul, ii chemam la sedinte, le procuram creioanele si ce mai aveau nevoie. Lucram cu trei barbarti, care erau ca si tatii mei: eu aveam 18 ani, ei – 38. Lucram in doua ture de cate 12 ore. Aveai o ora de odihna, insa n-am putut niciodata sa dorm acolo. Nu fumam, insa restul lumii fuma. Cred ca toata lumea fuma pe atunci, deci nu deranja pe nimeni.

Salariul era strigator la cer: 75 pence pe saptamana! Ne dadeau uniforma si mancare. Nu mai stiu ce mancam, in schimb tin minte ca aveam frisca si oua cand ne intalneam cu americanii. Nu am stat prea mult in serviciu, pentru ca adunam praf in plamani. Cand am iesit, am aflat ca nu aveam voie sa lucrez in subteran daca nu implinisem 21 de ani. Imi placea locul de munca, dar nu eram fericita.

Soldati construind o perna protectoare din saci de nisip in fata cladirii in primavara 1940 Foto: Churchill Museum

Vroiam sa lucrez cu piloti. M-am si maritat cu unul! Mi-am dat seama de cat de important era ceea ce facusem cand au dezvaluit la televizor ca era vorba de Camerele de Razboi ale lui Churchill. Am fost foarte mandra. Am lucrat mai tarziu pentru una dintre fiicele lui, Sarah. Eram una dintre fetele din cor din spectacole. L-am vazut din nou pe Churchill cand a venit sa o viziteze. Razboiul nu m-a schimbat deloc.

Nu stiu ce inseamna cuvantul „stres”. Cum se scrie? Viata a continuat. Mergeam des la spectacole. In pauza, ne ingramadeam la bilete in Trafalgar Square. Mai mergean la club, unde dansam si beam un ceai. Puteam umbla in miez de noapte prin tot orasul. Nimeni nu ti-ar fi facut rau. Insa era plin de fum si lumina nu exista. Trebuia sa-ti gasesti singur drumul. Am fost crescuti sa fim disciplinati si sa ne respectam.

Daca iti aruncai banii in pat intr-o camera cu 20 de fete, tot acolo erau cand te intorceai de la dus. Cu totii am urat razboiul, insa ne-a maturizat. A fost universitatea noastra.”

Claustrofobie, uniforma si paturi de fier

Joy Hunter, dactilografa si asistent personal, marturiseste ca „au fost si momente de claustrofobie extrema.

Popota Foto: Churchill Museum

Nu vedeai soarele, nu simteai aer curat. Dar cand era mult de munca, trebuia sa tii pasul.” Barbara Sormani lucra ca si stenografa si descifra codul Morse. Ii placea sa se imbrace la moda si sa mearga la spectacole. „Sa fiu pusa in uniforma, ciorapi de lana si pantofi fara toc a fost ingrozitor. Sa faci un astfel de serviciu timp de cinci ani e mult.” Faimosul discurs 9/11 a lui Churchill, prin care il acuza pe Hitler ca-i terorizeaza tara, a fost facut din Camerele de Razboi.

Discursul este expus, langa note de arhiva, care dezvaluie faptul ca Winston Churchill era nemultumit de faptul ca buncarul sau nu era „anti-bomba”, ci doar proiectat sa reziste la atacuri. Potrivit Directorului Muzeului Churchill, Phil Reed, personalul Camerelor de Razboi prefera sa plece acasa, printre bombardamente cand era cazul. „Era plin de paturi de fier. Aerul nu circula deloc la nivelul unde dormeam.

Te trezeai avand senzatia ca gura iti este fundul unei colivii. Foarte putini alegeau sa doarma aici – era claustrofobic si neplacut”, isi amnteste Raymond Smith, fost membru al Comitetului de Planificare. „Combinatia nu era intocmai anti-bomba. Era la doar 10 picioare sub nivelul Parcului St. James si, cu toate ca era protejat de cladirea de deasupra, o bomba care ar fi cazut in parc, cu inclinatie, ar fi penetrat probabil pamantul moale si ar fi ajuns in Camerele de Razboi.

Schimbarea vremii in buncar Foto: Churchill Museum

Asa ca au umplut camerele de deasupra cu beton”, a adaugat Smith. „Juxtapozitia dintre ocupatiile mondene si tensiunea care le inconjura este puternica. Camaraderia colegilor era evidenta, la fel ca si nevoia de glamour a secretarelor si dactilografelor. Suntem bucurosi mai ales ca putem prezenta in aceasta expozitie viata celor care au lucrat in Camerele de Razboi”, a adaugat Phil Reed.

Camerele trebuiau sa aiba o viata scurta, insa au devenit adapostul central al guvernului britanic si al strategilor militari timp de sase ani. Staff-ul care a lucrat in buncar pentru Cabinetul de Razboi nu a primit nici o medalie.

Black and white photos: courtesy Churchill Museum