O vulnerabilitate nou descoperită a virusurilor gripale ar putea elimina nevoia vaccinării anuale împotriva gripei
Vaccinarea antigripală anuală ne oferă un instrument extrem de eficace pentru a-i proteja pe cei mai vulnerabili membri ai societății noastre. Marele pericol reprezentat de virusurile gripale îl reprezintă faptul că membrana externă a acestora se modifică mereu, ducând la necesitatea unor noi vaccinuri în fiecare an. Însă lucrurile s-ar putea schimba în curând, scrie IFL Science.
Cercetătorii de la Weill Cornell Medicine, Scripps Research și Universitatea Chicago au descoperit o vulnerabilitate a virusurilor gripale pe care au raportat-o într-un studiu publicat în prestigioasa revistă Nature.
Vulnerabilitatea se află într-o secțiune a virusului numit „ancora” sa care nu a fost foarte mult cercetată anterior, ea părând să fie comună mai multor variante ale virusului gripal.
Oamenii de știință speră că exploatarea acestei descoperiri să ducă la un vaccin universal care să fie administrat o singură dată (sau de maxim câteva ori) în decursul vieții, o schimbare majoră de paradigmă față de situația anuală în care el este administrat anual.
„Este mereu foarte entuziasmant să descoperi un nou loc vulnerabil la un virus deoarece el ne deschide calea pentru o proiectare rațională a vaccinurilor”, afirmă dr. Andrew Ward, profesor de biologie integrativă și computațională la Scripps Research.
„[Descoperirea] ne demonstrează de asemenea că, în pofida anilor de cercetări și eforturi legate de virusul antigripal, încă există noi lucruri de descoperit”, subliniază Ward, coautor al studiului.
Cum funcționează vaccinul antigripal
Vaccinul antigripal administrat în prezent vizează cea mai expusă și accesibilă parte a suprafeței virusului, ea fiind și cea care este susceptibilă unor mutații care fac necesară modificarea vaccinului aproape în fiecare an.
Cercetătorii au descoperit însă acum un grup de anticorpi aflați la baza hemaglutinei gripale în locul în care aceasta se „ancorează” de membrana sa exterioară.
Oamenii de știință au descoperit 50 de anticorpi diferiți care sunt legați de această de ancoră, testările efectuate în laborator arătând că ei sunt eficace împotriva mai multor tulpini de gripă, atât împotriva celei sezoniere H1, cât și versiunilor pandemice H2 și H5.
Testele efectuate pe șoareci de laborator au arătat că acești anticorpi au oferit o protecție largă împotriva unor tulpini diferite.
„Prin identificarea unor locuri de vulnerabilitate față de anticorpi care sunt comune unui număr mare de variante ale gripei putem proiecta vaccinuri care sunt mai puțin afectate de mutațiile virale”, afirmă dr. Patrick Wilson, coautor al studiului.
„Anticorpii ancoră pe care îi descriem [în studiu] se leagă de un astfel de loc. Anticorpii înșiși pot fi dezvoltați ca medicamente cu aplicații terapeutice largi”, adaugă acesta.
Acești anticorpi sunt produși natural de către corpul nostru, scopul vaccinului fiind să stimuleze un răspuns imunitar care să producă un număr suficient de mare al lor pentru a putea contracara virusul.