Skip to content

Oameni pe care de obicei nu-i angajează nimeni pot face minuni. Știai unde ajunge uneori calculatorul tău vechi?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Un domeniu despre care se discută mai puțin în România generează venituri de aproape un trilion de euro la nivelul UEși reprezintă, potrivit estimărilor, până la 8% din PIB-ul Uniunii.  Este vorba despre economia socială, care a demonstrat cum se poate ajuta singură o țară, atunci când îi sprijină pe cei care se confruntă cu dificultăți. Săptămâna aceasta, într-un atelier din sudul Bucureștiului, am avut ocazia să văd cum funcționează acest model în România. Povestea, în ediția de vineri, 29 mai, a newsletter-ului „Partea Bună”, la care vă puteți abona mai jos. 

De multe ori am auzit cum oamenilor aflați în situații vulnerabile li se spune să își găsească un job. Îndemnul, rostit uneori cu exasperare, nu ține însă loc de CV, abilități, experiență pe piața muncii sau oportunitate de a întâlni angajatori. De 18 ani, Ateliere fără Frontiere (AFF), o organizație fondată în urmă cu 18 ani în România după model francez, angajează persoane care altfel și-ar găsi cu greu un serviciu. Dar în timp ce fac asta, rezolvă și alte probleme sociale. Cum ar fi lipsa de calculatoare în școli sau transformarea unor materiale de nereciclat în obiecte de care avem cu toții nevoie. 

„Vorbim aici nu doar de persoane cu dizabilități, vorbim și de tineri proveniți din centre de plasament, victime ale traficului de persoane, persoane mai vârstnice care au fost mult timp neangajate, persoane cu adicții, persoane cu cazier”, spune Cristina Bîcîilă, directoarea generală a AFF. Odată angajați, oamenii intră într-un proces de pregătire și de consiliere pentru a deprinde abilitățile de care au nevoie și pentru a putea ajunge, la un moment dat, să își poată găsi un job pe cont propriu. 

„Întreprinderile sociale care angajează oameni din categorii vulnerabile fac, de fapt, munca statului. Angajează oameni care altfel trăiesc, poate, din asistență socială și care ajung apoi ei înșiși să contribuie la stat prin taxele pe care le plătesc pe salarii. Astfel poți să schimbi nu doar destine individuale, poți să schimbi o comunitate”, crede Cristina Bîcîilă.

Continuarea, în newsletter-ul „Partea Bună” de vineri, 29 mai.