Oamenii sunt practic fără apărare. Atunci de ce nu ne atacă animalele de pradă?

​„Lor le mai frică de tine decât ție de ele”, este o asigurare frecventă pentru drumeți ca să știe că și prădătorii mari, ca urșii sau pumele, nu sunt o mare amenințare. Deși oamenii sunt mai firavi și mai lenți decât aceste animale, ce le oprește să se înfrupte din aceste maimuțe îmbrăcate, atunci când le întâlnesc?

Sunt puține motive probabile pentru care nu suntem atacați mai des. Unul dintre acestea este că oamenii sunt bipezi, spune John Hawks, paleoantropolog la University of Wisconsin-Madison, citat de Live Science:

• „Există o amenințare în postura bipedă. Și alte primate – de exemplu, cimpanzeii și gorilele – exprimă amenințări. Să pari aparent mai mare este amenințător, iar acesta este un mod cu adevărat simplu de comunicat prădătorilor că s-ar putea să aibă necazuri”.

Dar postura bipedă are și dezavantaje. Este evident mai greu să te miști pe două picioare în loc de patru, însemnând că oamenii au renunțat să se mai întreacă cu creaturile patrupede. Însă poziția verticală poate face animalele să creadă că suntem mai tari decât suntem de fapt, deci este un fel de bluf.

Dar există și alte motive, apreciază Hawks. Primatele mari, ca cimpanzeii și oamenii, trăiesc în grupuri și au adoptat o strategie de a se apăra cu agresivitate de amenințări, ceea ce funcționează cu prădătorii. Pe lângă poziția bipedă, calitatea de ființe sociale ajută și ea la siguranță.

„Teama animalelor ne oferă oportunitatea de a conviețui cu ele”

Un alt motiv pentru care nu suntem atacați mai des de prădători mari este că numărul acestora a scăzut continuu prin acțiunile oamenilor, ca și habitatele lor. De exemplu, în SUA pumele au dispărut din întreaga jumătate răsăriteană, cu excepția unui mic număr în Florida. Iar prădătorii care au scăpat de mâna omului au învățat să se teamă de specia noastră.

Pentru un studiu din 2019, un grup conservaționist a difuzat înregistrări de voci omenești în munții Santa Cruz din California. Concluzia a fost că sunetul a fost suficient ca să sperie și îndepărteze pumele și alți prădători mai mici, ca râșii. Iar numărul animalelor mici, prăzile lor obișnuite, a crescut.

Oamenii de știință mai cred că teama prădătorilor previne conflictele dintre oameni și sălbăticiuni. Prădătorii mari au nevoie de zone întinse, iar într-o lume dominată de oameni este mai bine să evite confruntările.

„Teama animalelor ne oferă oportunitatea de a conviețui cu ele – de a face drumeții în zone în care există urși, lupi sau pume, fără urmări negative”, spune Justin Suraci, om de știință la organizația non-profit Conservation Science Partners din Calfornia.

Altfel spus, „frica sănătoasă” de oameni a prădătorilor ne ajută să coexistăm cu ele, cât timp suntem conștienți de prezența lor. Este important să ne comportăm inteligent atunci când facem drumeții în regiuni în care trăiesc prădători mari. De exemplu, în zonele cu urși, oamenii trebuie să se deplaseze în grupuri și din când în când să strige „Hei, ursule!”, astfel încât să dea animalelor timp să plece din vecinătate înainte de o întâlnire.

N. red.: Iar cei care aleg să hrănească urși la Izvorul Rece, pe Transfăgărășan, la Bușteni sau în altă parte și se apropie de ei pentru un selfie trebuie să știe că astfel se pun în mare pericol și pe ei, dar și pe alții. Iar urșii nevinovați vor sfârși inevitabil sub gloanțe.

Poze cu ursul (Foto: captură Digi24)