OCDE: 2,7 milioane de emigranti romani in UE
In statele membre UE se afla aproximativ 2,5 – 2,7 milioane de imigranti romani, apreciaza Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), in cadrul celei mai recente editii a Raportului asupra imigratiei, dat publicitatii luni, la Paris, informeaza Agerpres.
- In 2008, circa 61.400 de romani au emigrat in UE pe baza unor contracte temporare de munca – o crestere de 11% fata de 2007.
- Dintre acesti emigranti romani, 47.000 au plecat in Germania si 5.400 in Spania.
- Sumele trimise in Romania de emigranti au atins cel mai mare nivel in 2008 (9,4 miliarde de dolari), conform unui studiu al Bancii Mondiale citat de raportul OECD, dar au scazut brusc in 2009.
Imigranti in Romania
- Numarul imigrarilor in Romania ramane redus (10.000 de persoane in 2008, cu 5% mai mult decat in anul precedent. Numarul total al permiselor de munca eliberate strainilor a fost de 76.700 in 2008, cu 30% mai mult decat in 2007.
- Dintre acestia, o treime sunt cetateni din tarile membre UE, 24% fiind din Italia si 18% din Germania, dar principala tara de origine a imigrantilor din Romania ramane R. Moldova.
In Europa, migratia a reprezentat 44% din totalul migratiei inregistrate in tarile membre OCDE, Portugalia, Spania, Marea Britanie si Italia fiind principalele tari spre care s-au indreptat emigrantii.
Cele 31 de state membre OCDE (Australia, Austria, Belgia, Canada, Cehia, Chile, Coreea, Danemarca, Elvetia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Japonia, Luxemburg, Marea Britanie, Mexic, Olanda, Noua Zeelanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Slovacia, Spania, Suedia, SUA, Turcia si Ungaria) detin impreuna aproximativ 60% din economia mondiala, 70% din comertul mondial si 20% din populatia lumii.