Sari direct la conținut

Oficial ONU: Epidemia de Ebola din vestul Africii se va incheia pana in vara

HotNews.ro

Epidemia de Ebola din vestul Africii se va incheia pana in luna august, apreciaza directorul misiunii de profil a Natiunilor Unite, Ismail Ould Cheikh Ahmed, citat de BBC News online.

Ismail Ould Cheikh Ahmed a admis ca Misiunea ONU pentru contracararea Ebola a facut unele greseli in gestionarea crizei, actionand, uneori, in mod „arogant”, scrie Mediafax.

La un an de la declararea in mod oficial a epidemiei, virusul Ebola a provocat moartea a peste 10.000 de persoane. Cele mai multe decese provocate de Ebola s-au inregistrat in Guineea, Liberia si Sierra Leone.

„Coalitia globala de lipsa de actiune a generat efecte tragice”, a comunicat Organizatia Medici fara Frontiere, amintind ca semnalele initiale de alarma pe care le-a facut au fost ignorate de guverne nationale si de Organizatia Mondiala a Sanatatii.

„In momentul primelor semnale privind virusul Ebola, nu prea se stia mare lucru si exista un anumit grad de aroganta; dar cred ca am tras invataminte”, a declarat Ismail Ould Cheikh Ahmed. „Ne-am ferit mereu sa oferim termene concrete, dar eu, personal, sunt destul de convins ca epidemia se va incheia pana in vara”, a subliniat oficialul ONU.

Prima victima a actualei epidemii de Ebola a fost un bebelus din Guineea decedat in decembrie 2013

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro