Sari direct la conținut

Oficial ucrainean: Rusia se află la începutul unui „moment de tranziție” după revolta lui Prigojin

HotNews.ro
membri ai grupului Wagner in Rostov, Foto: STRINGER / AFP / Profimedia
membri ai grupului Wagner in Rostov, Foto: STRINGER / AFP / Profimedia

Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a declarat că, în opinia sa, Moscova se află la începutul unui „moment de tranziție” a puterii, după rebeliunea eșuată de luna trecută a grupării Wagner, potrivit CNN.

„Această lovitură de stat este o ilustrare reală a faptului că regimul de la Kremlin a devenit mai slab. Înseamnă că nu mai sunt atât de puternici precum erau cu un an înainte. Cred că vom vedea continuarea acestui așa-zis conflict”, a declarat el pentru CNN.

La sfârșitul lunii iunie, fondatorul Wagner, Evgheni Prigojin, a condus o rebeliune armată și, deși a eșuat, a pus întrebări cu privire la performanța, voința și chiar loialitatea unor unități rusești.

Întrebat dacă a fost martor la faptul că cei din jurul președintelui rus Vladimir Putin se luptă pentru poziția de a-l înlocui, Reznikov a spus: „Cred că a început conflictul între ei”.

Locul unde se află Prigojin nu a fost cunoscut, dar săptămâna trecută a apărut o înregistrare video care pare să-l arate salutându-și luptătorii în Belarus, în ceea ce ar fi prima sa apariție publică de când a condus o rebeliune armată în Rusia luna trecută.

Videoclipul este granulat și filmat în lumină slabă, astfel încât nu se poate spune cu certitudine că cel care vorbește este Prigojin sau când a fost filmat, afirmă CNN.

Directorul CIA, Bill Burns, a declarat, de asemenea, săptămâna trecută, că el crede că Prigojin se află în prezent în Minsk, Belarus, și a prezis că liderul Wagner se va confrunta în cele din urmă cu „represalii” din partea lui Putin.

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro