Sari direct la conținut

Olaf Scholz vrea să le propună celorlalte state membre ca aderarea la UE să fie mai uşoară

HotNews.ro
Cancelarul german Olaf Scholz, Foto: Michael Kappeler / AFP / Profimedia
Cancelarul german Olaf Scholz, Foto: Michael Kappeler / AFP / Profimedia

Uniunea Europeană ar trebui să facă în aşa fel încât noilor membri să le fie mai uşor să adere, a declarat Olaf Scholz într-un interviu pentru agenția germană DPA, în cadrul căruia şi-a prezentat planurile pentru a convinge blocul comunitar să-şi „modernizeze” procesele.

A venit timpul nu numai pentru ţări candidate, ci pentru ca Uniunea Europeană însăşi să se pregătească pentru o extindere a clubului, a declarat el în cadrul interviului, potrivit Agerpres.

„Pentru ca asta să se întâmple, (UE) trebuie să-şi modernizeze structurile şi procesele de luare a deciziilor. Nu va fi posibil ca tot ce este decis astăzi prin vot unanim să fie decis în mod similar în viitor”, a spus Scholz.

El a mai spus că speră să-şi prezinte propunerile la summitul UE de la sfârşitul săptămânii viitoare.

Liderii celor 27 de state membre urmează să decidă în cadrul reuniunii dacă le vor acorda statutul de ţară candidată Georgiei, Ucrainei şi Republicii Moldova. Decizia urmează să fie luată la o săptămână după ce Comisia Europeană a recomandat ca Ucraina şi Republica Moldova să primească statutul de ţară candidată, o opinie sprijinită de Scholz.

În prezent, acordarea statutului de ţară candidată trebuie aprobată în unanimitate de toate cele 27 de state membre, dar există de multă vreme discuţii în cadrul UE privind relaxarea acestei reguli. Cu toate acestea, orice reforme ale acestui proces pot fi implementate numai în urma unui sprijin unanim pentru astfel de schimbări, notează DPA.

___

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro