Olanda apelează din nou la armată pentru a ajuta spitalele Covid
Spitalul olandez UMC Utrecht a deschis cu ajutorul armatei o a doua unitate de îngrijiri pentru bolnavii de COVID-19, un ajutor care va fi extins pentru întreaga țară pe fondul intensificării epidemiei în această ţară în ultimele săptămâni, informează Barrons și Agerpres.
Pentru a ajuta personalul medical, Ministerul Apărării olandez a trimis „50 de persoane cu pregătire medicală” care „vor susţine spitalele în două secţii (de COVID-19)” din Utrecht, a explicat Martin van Dijk, care coordonează ajutorul militar în cadrul acestei instituţii.
„Ceea ce noi încercăm să facem aici este să creştem numărul de paturi disponibile pentru pacienţii cu COVID-19”, a subliniat el, insistând asupra faptului că ajutorul „nu este destinat doar acestui spital, ci întregii regiuni”.
Personal cu pregătire medicală din armată a acordat prima dată ajutor în timpul celui de-al doilea val al epidemiei, în octombrie 2020, acestui spital din centrul Olandei şi situat lângă spitalul militar. Acest ajutor a fost menţinut până în iunie 2021.
În pofida măsurilor luate împotriva COVID-19 şi vaccinării a peste 85% din populaţia sa, Olanda se confruntă în ultimele săptămâni cu o creştere a numărului de îmbolnăviri şi cu o presiune tot mai mare asupra sistemului său sanitar.
Această ţară, care numără 17 milioane de locuitori, a înregistrat în săptămâna 23-30 noiembrie 155.152 de contagieri, potrivit cifrelor Institutului Naţional de Sănătate Publică (RIVM).
Totodată, 1.996 de persoane au fost internate cu COVID-19, dintre care 367 la terapie intensivă, iar 327 au murit.
În cadrul celor două unităţi pentru bolnavii de COVID-19, personalul spitalului UMC Utrecht şi cel al armatei colaborează acum fără a mai putea fi deosebit de pacienţi. Pe holurile instituţiei, doar Martin van Dijk poartă uniformă militară.