Olena Zelenski, întrebată de ce nu pleacă din Ucraina, fiind a doua ţintă a ruşilor: Fiecare ucrainean este o ţintă pentru ruşi
Soţia preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, Olena Zelenski, compară, într-un interviu acordat CNN, traiul în Ucraina în această perioadă complicată cu ”mersul pe sârmă”. Ea spune că trebuie să continue să aibă grijă de copii, de refugiaţi, de cei cu probleme speciale şi asta o face să meargă mai departe, citează News.ro.
Olena nu şi-a văzut soţul de mai mult de o lună şi doar vorbeşte cu el la telefon, fiind prea periculos pentru ea şi copii să stea în acelaşi loc cu echipa preşedintelui. Întrebată de ce nu pleacă din Ucraina, fiind a doua ţintă a ruşilor, ea a afirmat: ”Ţinta numărul unu suntem noi toţi”.
În plus, ea cere tuturor să nu lase ca războiul din Ucraina să devină o rutină, iar victimele simple statistici.
Soţia preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Olena, a fost întrebată, de CNN, cum rezistă la tot ce se întâmplă în Ucraina şi a afirmat că este ”ca mersul pe sârmă”.
”Dacă începi să te gândeşti cum faci asta, pierzi timpul şi echilibrul. Aşadar, pentru a rezista, trebuie doar să mergi înainte şi să faci ceea ce faci. În acelaşi mod, din câte ştiu eu, toţi ucrainenii rezistă”, a afirmat Olena Zelenski.
Aceasta a vorbit despre cât de devastator este să vadă copiii ucraineni suferind într-o zonă de război: ”Simt că am fost aruncaţi cu ani şi decenii în urmă. Acum nu vorbim despre alimente sănătoase, ci despre alimente în general. Este vorba despre supravieţuirea copiilor noştri! Nu mai discutăm, ca înainte, despre care este cel mai bun echipament pentru şcoli – [în schimb] este pusă sub semnul întrebării educaţia pentru milioane de copii. Nu mai putem vorbi despre un stil de viaţă sănătos pentru copii – obiectivul numărul unu este de a-i salva”.
Aceasta a afirmat că jumatate dintre copiii ucraineni au fost forţaţi să fugă în străinătate, iar câteva mii au fost răniţi fizic şi psihic.
”Pe 23 februarie (cu o zi înainte ca Rusia să invadeze Ucraina – n.r.), ei erau studenţi europeni obişnuiţi, cu un program şi planuri pentru vacanţe”, a mai afirmat soția preşedintelui ucrainean.
Olena Zelenski a precizat că soţul ei şi echipa lui locuiesc în biroul preşedintelui, iar din cauza pericolului ei i-a fost interzis să stea acolo.
”Aşa că, de mai bine de o lună, comunicăm doar prin telefon”, a mai declarat Olena Zelenski.
Întrebată de ce a rămas în Ucraina, deşi este a doua ţintă a forţelor ruseşti, după soţul ei, Olena Zekenski a declarat: ”Dacă te uiţi cu atenţie, devine clar că fiecare ucrainean este o ţintă pentru ruşi: Fiecare femeie, fiecare copil. Cei care au murit zilele trecute din cauza unei rachete ruseşti [în timp ce] încercau să se evacueze din Kramatorsk nu erau membri ai familiei prezidenţiale, erau doar ucraineni. Aşadar, ţinta numărul unu pentru inamic suntem noi toţi”.
Întrebat dacă are un mesaj pentru mamele din Rusia, soţia preşedintelui ucrainean a afirmat: ”Nivelul propagandei ruseşti este adesea comparat cu propaganda lui Goebbels din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dar, după părerea mea, îl depăşeşte (…) Acum toată lumea poate vedea crimele de război (…) dar problema este că ruşii nu vor să vadă ceea ce vede întreaga lume (…) Ei nu vor să audă şi să vadă. Nu mă voi mai adresa lor”.
Aceasta crede că este important ca războiul să nu devină o rutină, iar victimele doar nişte statistici.
”Nu vă obişnuiţi cu durerea noastră”, a transmis ea.
Urmărește ultimele evoluții din a 48-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.