Om bogat cu SuperTanti (de Ovidiu D. Popica)

Tamara Cernasov, odihneasca-se in pace, nu-si doarme deloc linistita somnul de veci. Traind „istoria nefericita a secolului IXX”, nonangenara a traversat decenii si tari cu bijuterii valorand sute de mii de dolari.

Le-a cusut probabil in poala hainelor, le-o fi dosit printre plapumi ori o fi tinut tablourile, si ele de sute de mii de dolari, in camara locuintei de la bloc, laolalta cu dulceturile si zarzavatul de iarna. Ma gandesc in ce stres trebuie sa fi stat Tanti cu cele 2 (doua) milioane de dolari, cat zice sfatuitorul domn Bitner ca ar fi avut, pe lumea asta, matusa familiei Nastase.

Sunt oameni care se intreaba cum o fi traversat Tanti perioada comunista, cand putine valori ca bijuteriile si tablourile au scapat de ochiul vigilent al Securitatii si informatorilor ei. Pai, daca ar fi stiut dupa razboi, chiaburimea, industriasii si ceilalti bogati ce sigur isi pot dosi in tara averile, poate nu s-ar mai fi riscat sa treaca granita cu ele in Vest.

Le-ar fi pastrat prin apartamente de bloc, odata cu speranta ca le vor scoate la lumina dupa venirea americanilor. Eu bine, n-au avut noroc de supermatusi.

Dar nu despre asta voiam sa scriu. Mai interesant mi se pare cum apare ideea de om bogat in Romania daca acestei posturi i se alatura numele lui Adrian Nastase. si cand ma gandesc la asta, mintea imi zboara imediat la Rusia. Oligarhii rusi n-au avut supermatusi.

Au adunat lacom putere si avere, iar imaginea lor e cea a unor rechini care au razbit in afaceri adesea mizand pe, ori profitand de slabiciunile celor aflati in serviciul public. Au cumparat, au vandut, au tras maximum de folos de pe urma politicienilor corupti, a legilor boante, aplicate stramb sau abuziv.

Imaginea lor de oameni bogati se compune din succese, esecuri, prietenii, tradari, cinism, aroganta, pe scurt, nu sunt si nu cred ca vor sa para niste ingerasi. Sunt controversati.

Cu Adrian Nastase, om bogat, e un pic altfel. Dupa 1990, a ales sa se afirme ca politician in functii inalte, platite din banii societatii. Platitorii de taxe nu il stiu ca om de afaceri. A fost ministru de Externe, ca parlamentar a condus Camera Deputatilor, a fost chiar seful guvernului.

Din averea declarata rezulta ca, pe vremea comunistilor – in lipsa oalelor de la Cornu si cu prieteni de liceu plecati prin departari -, familia Nastase se bucura discret de proprietatea unor timbre rare, obiecte de arta, bijuterii, icoane. Matusile, probabil, crosetau mileuri si amintiri din tinerete.

E lesne de observat cum, dupa 90, averea domnului Nastase si a sotiei sale s-a rotunjit in paralel cu prestatia din serviciul public, in functii de decizie. Au aparut, apar sume importante in conturi, proprietati imobiliare, venituri, ale caror surse isca nedumeriri. Cum a fost cea rostita public de ambasadorul britanic Quinton Quayle pe un ton neobisnuit in limbajul diplomatilor.

„Cum e posibil ca oamenii politici sa fie necorupti, dar rudele devin foarte bogate fara explicatie?” Asa cum e pusa, intrebarea sugereaza un raspuns. Nu e posibil.

Oricat ar incerca domnul Nastase sa explice ca relatia dintre matusa sotiei si prietenul de familie Bitner nu are nici o legatura cu afacerile pe care acelasi domn Bittner le-a putut consolida, mai ales prin concesiunile din Delta Dunarii, in perioada guvernarii Nastase.

In cercurile europene sunt politicieni bogati dar societatea se uita cu lupa daca averea lor si a rudelor creste, fara explicatii credibile, in tipul serviciului public.

La Bucuresti povestea matusii nu a convins iar reactia diplomatului britanic e un indiciu ca in aceasta postura de om bogat, rafinamentul de colectionar nu e suficient ca politicianul Adrian Nastase sa poata ramane dincolo de usa Europei.

In cartea „Oligarhii-bogatie si putere in noua Rusie” aparuta in SUA, jurnalistul american David Hoffman, se concentreaza pe figurile a sase dintre magnatii rusi: Boris Berezovski, Mihail Hodorkovski, Vladimir Gusinski-Hoffman, Alexander Smolenski, Iuri Lujkov si Anatoli Ciubais.