Sari direct la conținut

Omagiu emoționant al reginei consortă Camilla pentru regina Elisabeta a II-a

HotNews.ro
Camilla, regina consoartă a Marii Britanii, Foto: Victoria Jones / PA Images / Profimedia
Camilla, regina consoartă a Marii Britanii, Foto: Victoria Jones / PA Images / Profimedia

Regina Consoartă Camilla i-a adus un omagiu reginei Elisabeta a II-a, afirmând că monarhul și-a creat un rol unic ca „femeie solitară” într-o lume dominată de bărbați.

„Trebuie să fi fost atât de greu pentru ea să fie o femeie solitară. Nu existau femei prim-miniştri sau preşedinţi. Era singura, aşa că eu cred că şi-a croit propriul rol. A fost aici dintotdeauna. Am 75 de ani acum şi nu-mi pot aminti pe altcineva decât faptul că regina a fost mereu aici”, a declarat soţia regelui Charles III, notează news.ro.

Prima intervenţie a noii regine consoarte de la moartea reginei Elizabeth III, la 8 septembrie, la vârsta de 96 de ani, urmează să fie difuzat integral de BBC duminică, înaintea unui minut de reculegere păstrat în Marea Britanie, la ora locală 20:00.

„Avea aceşti ochi albaştri minunaţi care, atunci când zâmbea, îi luminau tot chipul”, îşi aminteşte Camilla, în vârstă de 75 de ani.

„Îmi voi aminti mereu de zâmbetul ei. Acel zâmbet este de neuitat”, a mai spus ea.

Deloc iubită de britanici multă vreme, care au văzut-o ca pe o distrugătoare de căsnicii pentru că a fost amanta lui Charles când acesta a fost căsătorit cu Prinţesa Diana, Camilla şi-a câştigat încet-încet încrederea, angajându-se în lupta privind violenţa împotriva femeilor sau promovarea lecturii.

Abia în februarie Elizabeth II, care nu a participat la căsătoria ei civilă cu Charles în 2005, şi-a dat acordul ca ea să devină „regina consoartă” atunci când va veni momentul. Popularitatea Camillei a crescut.

Conform unui sondaj YouGov publicat marţi, 53% dintre ei cred acum că va face o treabă bună ca regină consoartă, în timp ce 18% cred contrariul.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro