Sari direct la conținut

OMS aşteaptă mai multe informaţii în vederea autorizării utilizării în regim de urgenţă a vaccinului indian Covaxin

HotNews.ro
Vaccinul COVAXIN, Foto: Naveen Sharma-SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia
Vaccinul COVAXIN, Foto: Naveen Sharma-SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat luni că aşteaptă ca Bharat Biotech să ofere mai multe informaţii cu privire la vaccinul său anti-Covid-19, un pas înapoi pentru planurile companiei indiene de a obţine autorizaţia de utilizare în regim de urgenţă pentru acest produs.

Fără aprobarea OMS, Covaxin, cu administrare în două doze, este puţin probabil să fie acceptat ca un ser valid anti-Covid-19 la nivel mondial. Bharat Biotech încearcă de câteva luni să obţină autorizaţia OMS pentru utilizarea în regim de urgenţă, oferind în acest sens date din luna iulie, notează Reuters și Agerpres.

„Suntem conştienţi de faptul că mulţi oameni aşteaptă ca recomandarea OMS pentru Covaxin (de la Bharat Biotech) să fie inclusă pe Lista de Utilizare de Urgenţă #COVID19, dar nu putem s-o luăm pe scurtătură”, a scris OMS pe Twitter.

Bharat Biotech nu a răspuns imediat unei solicitări din partea Reuters de a comenta pe marginea acestui subiect.

Covaxin este unul dintre cele trei vaccinuri aprobate care au fost utilizate în India în campania naţională de vaccinare a rezidenţilor adulţi.

Circa 30% din aproximativ 944 de milioane de adulţi eligibili au fost vaccinaţi cu schema completă până în prezent, inclusiv prin administrarea a peste 112 milioane de doze de Covaxin.

„Bharat Biotech… a trimis continuu date către OMS, iar experţii OMS au analizat aceste date. OMS aşteptată astăzi încă o informaţie suplimentară de la companie”, a indicat agenţia pentru sănătate din cadrul ONU.

Coordonatoarea ştiinţifică a OMS, Soumya Swaminathan, a declarat duminică că grupul tehnic consultativ al agenţiei se va întâlni pe 26 octombrie pentru a analiza includerea Covaxin pe lista de utilizare în regim de urgenţă.

Săptămâna trecută, autorităţile din India au recomandat utilizarea în regim de urgenţă a vaccinului propriu anti-Covid-19, produs de Bharat Biotech, pentru copiii mai mici de 12 ani, acesta devenind astfel primul ser ce a primit o astfel de aprobare în India.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro