OMS: Decesele de Covid, de cel puțin 3 ori mai multe decât cele anunțate oficial
Pandemia de Covid-19 a fost responsabilă de moartea a 13 până la 17 milioane de persoane până la sfârșitul anului 2021, mult mai mult decât numărul de decese înregistrate oficial la nivel mondial, potrivit unei noi estimări a OMS care provoacă deja controverse, informează AFP.
Cifrele mult așteptate oferă o imagine mai realistă a efectelor devastatoare ale celei mai grave pandemii din ultimul secol, care, potrivit datelor, a ucis deja 1 din 500 de oameni și continuă să facă mii de victime în fiecare săptămână.
„Bilanțul total al deceselor asociate direct sau indirect cu pandemia Covid-19 între 1 ianuarie 2020 și 31 decembrie 2021 este de aproximativ 14,9 milioane de morți (un interval între 13,3 și 16,6 milioane)”, a dezvăluit joi organizația.
De la începutul pandemiei, cifrele oficiale ale țărilor membre, compilate de OMS, totalizează 5,4 milioane de decese în aceeași perioadă, însă OMS a avertizat de mult timp că această statistică subestimează realitatea.
OMS a precizat că cele mai multe dintre decesele în exces (84%) au fost concentrate în Asia de Sud-Est, care, în defalcarea regională a OMS, include India, Europa (care include Rusia și alte țări din fosta URSS) și America.
Aproximativ 10 țări au reprezentat 68% din totalul mortalității excesive, în ordine descrescătoare: Brazilia, Egipt, India, Indonezia, Mexic, Peru, Rusia, Africa de Sud, Turcia și SUA.