Sari direct la conținut

OMS face planuri pentru posibile atacuri chimice în Ucraina

HotNews.ro
Echipament de protectie impotriva unor atacuri cu arme de distrugere in masa, Foto: Fred Scheiber / Sipa Press / Profimedia Images
Echipament de protectie impotriva unor atacuri cu arme de distrugere in masa, Foto: Fred Scheiber / Sipa Press / Profimedia Images

Organizația Mondială a Sănătății a anunțat joi că se pregătește pentru posibile atacuri chimice în Ucraina, relatează agenția Reuters.

„Date fiind incertitudinile actualei situații, nu există nicio asigurare că războiul nu se va înrăutăți”, a declarat Hans Kluge, directorul regional al OMS Europa, în timpul unei conferințe de presă pe care a susținut-o în orașul Liov din vestul Ucrainei.

„OMS ia în calcul toate scenariile și face planuri pentru diferite situații care ar putea afecta poporul ucrainean, de la tratarea în masă continuă a victimelor, la atacuri chimice”, a spus acesta, refuzând însă să intre în detalii privind natura planurilor.

Oficialii occidentali au avertizat în mod repetat că Rusia ar putea folosi arme chimice și biologice în Ucraina dacă războiul nu decurge conform planurilor sale, atacuri ce ar putea avea repercusiuni și asupra țărilor vecine.

Occidentul pregătește Ucraina pentru eventualitatea unui atac chimic

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a anunțat pe 23 martie că Alianța Nord-Atlantică va furniza Kievului echipamente de protecție împotriva unor atacuri chimice, biologice, radiologice și nucleare.

Stoltenberg a afirmat de asemenea că Moscova trebuie să renunțe la amenințările cu arme nucleare după ce Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, vorbise din nou despre acestea cu o zi în urmă.

Casa Albă a anunțat la rândul ei pe 1 aprilie că Statele Unite vor trimite Ucrainei provizii și echipamente în cazul în care Rusia desfășoară arme chimice sau biologice.

Secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a declarat că proviziile au fost furnizate în contextul unui avertisment venit din partea Statelor Unite și al altor țări cu privire la posibilitatea ca Rusia să desfășoare astfel de arme în Ucraina și că ar putea planifica o operațiune de tip „steag fals” pentru a-și pregăti un astfel de atac.

Statul Major al armatei ucrainene a avertizat în ultimele zile că forțele rusești se regrupează în vederea lansării unui atac „masiv” în estul țării pentru a cuceri în întregime regiunile Luhansk și Donețk, fără a menționa însă că ar avea indicii privind folosirea unor arme de distrugere în masă.

Urmărește ultimele evoluții din a 43-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro