OMS: Varianta Omicron a fost raportată în 57 de țări
Varianta Omicron a fost raportată în 57 de țări, iar numărul pacienților care au nevoie de spitalizare este posibil să crească pe măsură ce se răspândește, a declarat miercuri Organizația Mondială a Sănătății, potrivit Reuters.
OMS, în raportul său epidemiologic săptămânal, spune că sunt necesare mai multe date pentru a evalua gravitatea bolii cauzate de varianta Omicron și dacă mutațiile sale ar putea reduce protecția oferită de imunitatea oferită de vaccinuri.
„Chiar dacă gravitatea este egală sau poate chiar mai mică decât în cazul variantei Delta, este de așteptat ca spitalizările să crească dacă mai multe persoane vor fi infectate. Va exista un decalaj de timp între creșterea incidenței cazurilor și creșterea incidenței deceselor”, a precizat organizația.
La 26 noiembrie, OMS a declarat varianta Omicron, care a fost detectată pentru prima dată în Africa de Sud, o variantă îngrijorătoare. Este a cincea tulpină SARS-CoV-2 care poartă o astfel de denumire.
Numărul de cazuri COVID-19 raportate în Africa de Sud s-a dublat în săptămâna de până la 5 decembrie, ajungând la peste 62.000, iar creșteri „foarte mari” ale incidenței au fost observate în Eswatini, Zimbabwe, Mozambic, Namibia și Lesotho, a precizat OMS.
Răspândirea Omicron, creșterea testării și ratele scăzute de vaccinare ar fi putut juca un rol, a adăugat organizația.
Referindu-se la riscul de reinfectare, OMS a declarat: „Analiza preliminară sugerează că mutațiile prezente în varianta Omicron pot reduce activitatea de neutralizare a anticorpilor, ceea ce duce la o protecție redusă din partea imunității naturale”.
„Este nevoie de mai multe date pentru a evalua dacă mutațiile prezente pe varianta Omicron pot avea ca rezultat o protecție redusă de la imunitatea derivată din vaccin și de date privind eficacitatea vaccinului, inclusiv utilizarea de doze suplimentare de vaccinare”, a mai spus aceasta.
Varianta Omicron poate eluda parțial protecția oferită de două doze de vaccin COVID-19 produs de Pfizer Inc și BioNTech, a declarat marți șeful de cercetare al unui laborator de la Africa Health Research Institute din Africa de Sud, care a raportat rezultatele unui studiu de mici dimensiuni.
(Sursa foto: Famveldman | Dreamstime.com)