Sari direct la conținut

Omul numit de Trump investighează Disney pentru practicile de diversitate și incluziune

HotNews.ro
Omul numit de Trump investighează Disney pentru practicile de diversitate și incluziune
Președintele Donald Trump și șeful FCC, Brendan Carr, la un eveniment al SpaceX în Texas, în 19 noiembrie 2024. Credit: Brandon Bell / AP / Profimedia

Comisia Federală de Comunicații (FCC) a anunțat că a deschis o investigație referitoare la practicile Disney în materie de diversitate și incluziune, în cel mai recent semnal de presiune asupra firmelor de media, relatează sâmbătă BBC.

Președintele FCC, Brendan Carr, le-a adresat o scrisoare celor de la Disney, vineri, și a notificat firma și unitatea sa ABC News cu privire la plan.

Oficialul susține că demersul vine ca urmare a îngrijorărilor că firma promovează diversitatea „într-un mod care nu respectă” reglementările guvernamentale.

Disney examinează scrisoarea, a precizat un purtător de cuvânt al companiei.

„Așteptăm cu nerăbdare să luăm contact cu comisia pentru a răspunde la întrebările sale”, a spus reprezentantul Disney.

Investigația FCC vine pe fondul campaniei dezlănțuite de administrația Trump împotriva politicilor de diversitate, egalitate și incluziune (DEI), ale cărei efecte se simt dincolo de hotarele SUA.

Companii franceze care au contracte cu guvernul SUA au primit în această săptămână o scrisoare, prin ambasada SUA la Paris, și li s-a cerut să se conformeze cu ordinul executiv al lui Donald Trump privind interzicerea programelor DEI.

În scrisoarea adresată lui Robert Iger, director executiv al Disney, președintele FCC a spus că dorește să se asigure că firma „pune capăt oricărei și tuturor inițiativelor discriminatorii”.

„Vreau să stabilesc dacă acțiunile Disney – fie ele în desfășurare sau recent încheiate – s-au conformat întotdeauna reglementărilor FCC aplicabile”, a declarat șeful FCC.

Brendan Carr este membru al FCC din 2017 și a fost numit la conducerea instituției de către Donald Trump după victoria de la alegerile prezidențiale din 2024.

După ce și-a preluat mandatul, Carr a intensificat controalele la firmele de media, lansând investigații în privința NPR și PBS și cerând informații din partea unor companii ca Apple și Google cu privire la utilizarea serviciilor ce influențează modul în care sunt clasificate articolele de presă.

FCC a anunțat investigații și în ceea ce privește Verizon, Comcast și unitatea sa de media, NBCUniversal, pentru politicile DEI.

FCC are „îngrijorări semnificative” în privința Disney

Disney, companie cunoscută în special pentru desenele animate și parcurile sale tematice, a adus modificări politicilor sale DEI la începutul acestui an.

„Rămân îngrijorări semnificative”, susține Carr în scrisoare.

„Vreau să mă asigur că Disney și ABC nu au încălcat reglementările FCC privind egalitatea de șanse de angajare prin promovarea unor forme injuste de discriminare DEI”, a adăugat președintele FCC.

El a precizat că dorește, printre altele, informații despre regulile referitoare la reprezentarea diversității în personajele Disney.

Anul trecut, Disney a fost de acord să plătească suma de 15 milioane de dolari pentru soluționarea unui proces de defăimare pe care l-a intentat Donald Trump din cauză că un jurnalist ABC a spus în mod fals că președintele a fost găsit „responsabil pentru viol”.

Un juriu din New York stabilise anterior că Trump este responsabil de „abuz sexual”, faptă care are o definițe specifică în sistemul juridic din acest stat.

O dispută cu Disney a avut și guvernatorul republican al Floridei, Ron DeSantis, în condițiile în care compania criticase o lege de stat, cunoscută ca „Don`t Say Gay” („Nu spune gay”), care restricționa predarea noțiunilor de sexualitate în școli.

Conservatorii au criticat adesea Disney, acuzând compania că promovează mesaje „woke” în filmele sale.

INTERVIURILE HotNews.ro