Sari direct la conținut

OMV Petrom riscă să piardă luna viitoare o parte din proiectul Neptun Deep, plus o sancțiune de 50 de milioane de euro – Die Presse / Reacția companiei

HotNews.ro
Proiectul Neptun Deep, Foto: OMV Petrom
Proiectul Neptun Deep, Foto: OMV Petrom

OMV Petrom ar putea pierde o parte din proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, din cauză că nu a început forajul pentru explorarea în zona sondelor Nard și Anaconda, se arată într-un articol din publicația austriacă Die Presse. Compania a solicitat statului român prelungirea licenței, care expiră în noiembrie. A obținut prelungire de doar o lună. În schimb, dacă în această perioadă nu încep investițiile de explorare, OMV Petrom riscă și o sancțiune, care crește de la 20 de milioane de euro, cât era prevăzută inițial, la 50 de milioane de euro.

Compania nu va reuși să înceapă forajul într-o singură lună, va pierde licența și va fi sancționată, a declarat pentru HotNews un expert din domeniul petrolier.

Pierderea acestei licențe nu afectează zonele din Neptun Deep declarate deja comercializabile, de unde vor începe să fie extrase gaze începând cu 2027. Aproximativ 100 miliarde de metri cubi de gaze, adică echivalentul consumului României pe 10 ani, se așteaptă să fie extrase din perimetrul Neptun Deep.

OMV Petrom: În acest moment toate licențele sunt în vigoare

OMV a transmis, la solicitarea HotNews, că „în acest moment toate licențele OMV Petrom sunt în vigoare”.

„OMV Petrom derulează activități de explorare, dezvoltare şi producție, pentru perimetre onshore şi offshore. Aceste activități se derulează în baza acordurilor petroliere şi a aprobărilor reglementatorului, care prevăd durata pentru fiecare tip de licență.   

La acest moment, toate licențele OMV Petrom sunt în vigoare, inclusiv cea pentru producția din Neptun Deep. Proiectul de dezvoltare Neptun Deep are o licență valabilă care acoperă întreaga durată de producție. 

În măsura în care durata unei licențe trebuie extinsă, titularii inițiază discuțiile cu autoritățile competente.  

În ultimii 20 de ani, OMV Petrom a fost cel mai mare investitor în sectorul energetic și cel mai mare contribuabil la bugetul de stat al României”, a precizat OMV Petrom. 

La cât erau estimate costurile de foraj

Concesiunea offshore din Marea Neagră este deținută de OMV Petrom și compania de stat Romgaz, fiecare câte 50%. Însă, OMV Petrom este și operator, nu doar deținătorul concesiunii.

Cele două companii au pregătit documentele pentru o nouă sondă de explorare în Marea Neagră, la peste 3.000 de metri adâncime, fiind identificate două potențiale prospecte, numite Nard (Nard-1) și Anaconda (Anaconda-1), scria Profit.ro în luna aprilie.

″Titularii OMV Petrom SA (și operatorul perimetrului XIX Neptun – zona de apă adâncă) și Romgaz Black Sea Limited, în baza Acordului de concesiune pentru explorare, dezvoltare și exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun– zona de apă adâncă, au obligativitatea față de ANRMPSG să foreze o sondă de explorare de adâncime, în faza actuală a perioadei de explorare. Astfel, au fost identificate două potențiale prospecte, numite Nard (Nard-1) și Anaconda (Anaconda-1)”, potrivit Profit.

Costurile de foraj erau estimate la circa 61 milioane dolari pentru Nard-1, unde trebuia să se sape până la adâncimea totală de 3.250 metri, timp de cel mult 2 luni, respectiv la aproximativ 62 milioane dolari pentru Anaconda-1, adâncime totală de 3.780 metri și durată de explorare de până la 3 luni.

Ce spunea OMV Petrom în urmă cu o lună

Jurnaliștii de la Die Presse au atenționat încă de la începutul lunii octombrie că OMV Petrom riscă să piardă o parte din licența pentru proiectul de gaze Neptun Deep din Marea Neagră, deoarece nu a realizat la timp o parte din investiții.

Publicația scria atunci că Guvernul României este nemulțumit de ritmul lucrărilor. Oficialii de la București consideră că termenele nu sunt respectate și pun presiune pentru accelerarea implementării.

Reprezentanții OMV Petrom au transmis, la solicitarea HotNews.ro, că titularii licenței, OMV Petrom și Romgaz Black Sea, au început discuțiile cu autoritățile competente pentru prelungirea licenței de explorare.

Aceste discuții vizează exclusiv suprafața din perimetru aflată în explorare și nu afectează proiectul de dezvoltare Neptun Deep.

„OMV Petrom și Romgaz continuă activitățile de explorare în perimetrul Neptun Deep pentru a evalua potențialul de resurse al Mării Negre. În acest sens, OMV Petrom, în calitate de operator, a inițiat procesul de obținere a autorizațiilor necesare pentru reluarea forajului de explorare în zona de ape de mare adâncime din cadrul perimetrului”.

Mai multe acorduri pentru vânzarea gazelor din Marea Neagră

Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, care urmează să devină cel mai mare proiect de producţie de gaze din Uniunea Europeană, a atras deja noi cumpărători de gaze, a anunțat directorul general al OMV Petrom, Christina Verchere (foto), conform Agerpres, potrivit Curs de Guvernare.

Compania, operatorul de proiect care s-a angajat să livreze primele cantităţi de gaze din Marea Neagră în 2027, a încheiat recent „mai multe” acorduri şi, de asemenea, a semnat un contract cu grupul german de utilităţi Uniper SE, a spus Verchere într-un interviu pentru Bloomberg.

„Existe unele pieţe din Europa foarte coapte pentru asta. Cumpărătorii sunt interesaţi să îşi diversifice portofoliile. Nimeni nu îşi mai pune toate ouăle într-un singur coş”, a declarat Christina Verchere, miercuri, cu ocazia conferinţei Gastech de la Milano.

Alegeri București 2025 - Sondaje Live | HotNews.ro

INTERVIURILE HotNews.ro