ONU consideră că bombardamentul de la Jabaliya „ar putea fi o crimă de război”
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a declarat miercuri că bombardarea de către Israel a taberei de refugiați palestinieni Jabaliya din Fâșia Gaza „ar putea constitui o crimă de război”, potrivit AFP.
„Având în vedere numărul mare de victime civile și amploarea distrugerilor în urma atacurilor aeriene israeliene asupra taberei de refugiați Jabaliya, suntem serios îngrijorați că acestea sunt atacuri disproporționate care ar putea constitui crime de război”, a scris Înaltul Comisariat într-un mesaj pe X (fostul Twitter).
Israelul a bombardat tabăra de refugiați Jabaliya de două ori marți și miercuri, provocând pagube materiale importante în această zonă mică și dens populată și ucigând de fiecare dată câteva zeci de civili, potrivit Hamas, care controlează Fâșia Gaza, dar și potrivit imaginilor AFPTV.
Marți, Israelul a explicat că a vizat un comandant al Hamas, Ibrahim Biari, prezentat ca fiind unul dintre responsabilii pentru atacul sângeros al mișcării islamiste palestiniene împotriva Israelului din 7 octombrie.
Potrivit autorităților israeliene, aceste atacuri fără precedent s-au soldat cu peste 1.400 de morți, majoritatea civili care au fost adesea uciși cu brutalitate, și peste 240 de ostatici reținuți în Gaza.
Israelul a ripostat imediat cu bombardamente intense și neîncetate de artilerie și aeriene asupra Fâșiei Gaza. Potrivit autorităților sanitare ale Hamas, au murit aproape 8.800 de persoane, dintre care 3.648 de copii.
Principiului proporționalității
Principiul proporționalității este una dintre pietrele de temelie ale legilor războiului definite de Convențiile de la Geneva. În timp ce civilii și structurile civile trebuie cruțate, moartea civililor în timpul unui conflict armat nu constituie în sine o crimă de război.
Beligeranții pot lansa atacuri proporționale asupra obiectivelor militare, știind că și civilii pot fi afectați.
O crimă este comisă atunci când un atac este îndreptat în mod deliberat împotriva populației civile, în conformitate cu principiul distincției, sau dacă daunele cauzate civililor sunt excesive în raport cu avantajul militar anticipat. Acest ultim punct intră sub incidența principiului proporționalității la care face apel OHCHR.
Acesta nu decide el însuși dacă a fost comisă o crimă de război; aceasta este o determinare care trebuie făcută de către instanțe.
Înființată în 2002, CPI este singura instanță internațională independentă care investighează crimele de genocid, crimele de război și crimele împotriva umanității.
Israelul nu este membru al CPI.
Armata israeliană a confirmat că a doua explozie din Jabalia a fost rezultatul unei lovituri aeriene
Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au confirmat că explozia de miercuri din cartierul Falluja al taberei de refugiaţi Jabalia s-a datorat unei lovituri aeriene, relatează CNN. „Mai devreme astăzi, pe baza unor informaţii exacte, avioanele de luptă ale IDF au lovit un complex de comandă şi control al Hamas în Jabalia. Putem confirma că teroriştii Hamas au fost eliminaţi în urma atacului”, spune armata israeliană într-un comunicat.
„Hamas îşi construieşte în mod deliberat infrastructura teroristă sub, în jurul şi în interiorul clădirilor civile, punând în mod intenţionat în pericol civilii din Gaza”, acuză din nou IDF, care reaminteşte că a îndemnat locuitorii din acest cartier din Gaza să plece, ca parte a eforturilor sale de a atenua daunele aduse civililor.
Cu steaua galbenă în piept: Și Israelul acuză ONU și vorbește de holocaust
În cadrul reuniunii Consiliului de Securitate al ONU de luni privind războiul dintre Israel și Hamas, ambasadorul la ONU, Gilad Erdan, a comparat momentul actual cu Holocaustul, potrivit Times of Israel.
„Unii dintre voi nu au învățat nimic în ultimii 80 de ani. Unii dintre voi au uitat de ce a fost înființat acest organism. Așadar, vă voi reaminti. Din această zi, de fiecare dată când vă veți uita la mine, vă veți aminti ce înseamnă să rămâi tăcut în fața răului”, a declarat Erdan.
„La fel ca bunicii mei și bunicii a milioane de evrei, de acum înainte, eu și echipa mea vom purta stele galbene. Vom purta această stea până când vă veți trezi și veți condamna atrocitățile comise de Hamas.” , a declarat oficialul israelian.