Op-ed: O revoluție contra violenței împotriva femeilor (și nimic mai puțin)

​Violența împotriva femeilor și a fetelor și violența domestică sunt un flagel generalizat și o expresie a discriminării împotriva femeilor și a membrilor vulnerabili ai familiei. Un sondaj recent al Eurostat a evidențiat că până la 41% dintre femei au suferit acte de violență.

Odată cu intrarea în vigoare, în 2014, a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice („Convenția de la Istanbul”), statele care sunt parte la convenție au făcut un pas important în direcția consolidării legislației și a politicilor interne menite să pună capăt acestui fenomen care face atâtea victime.

Deși UE a semnat Convenția de la Istanbul în 2017, procesul de aderare a stagnat ani la rând în cadrul Consiliului. Schimbarea a venit acum trei săptămâni, când Consiliul a deblocat în sfârșit procesul de semnare și a accelerat aderarea la convenție. Este o realizare promițătoare pentru promovarea egalității de gen și pentru îmbunătățirea măsurilor de răspuns la violența împotriva femeilor și la violența domestică.

Ratificarea Convenției de la Istanbul oferă asigurarea că UE respectă standardele internaționale, propune propria sa legislație cuprinzătoare și integrează obligațiile convenției în toate domeniile sale de politică.

Exact cu un an în urmă, Comisia Europeană a prezentat o propunere de directivă privind combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, care vine în completarea convenției, asigurându-ne astfel un cadru juridic cuprinzător. Această propunere legislativă introduce standarde minime comune pentru toate statele membre în ceea ce privește prevenirea, protecția, sprijinirea victimelor, accesul la justiție, cooperarea și coordonarea serviciilor.

Am propus ca violența împotriva femeilor să fie transferată în domeniul penal, inclusiv violența online, cum ar fi partajarea neconsensuală de imagini și fișiere video și audio cu caracter intim sau amenințări în acest sens, precum și discursurile online de instigare la ură. Combaterea violenței online a devenit un imperativ în ziua de azi, în aceste vremuri în care aspecte multiple ale vieții noastre se desfășoară online, în lipsa garanțiilor necesare pentru menținerea siguranței acestui spațiu și pentru asigurarea libertății de participare a fiecăruia dintre noi.

Propunerea incriminează și violul, prevăzând o definiție bazată pe noțiunea de consimțământ pentru întreaga durată a actului sexual.

După adoptare, propunerea noastră legislativă, împreună cu Convenția de la Istanbul, vor stabili că statele membre au obligația de a lua măsuri precis direcționate pentru ca femeile și fetele să poată semnala aceste acte de violență cu o mai mare ușurință și într-un mediu care să le acorde mai mult sprijin. Aceste dispoziții vor încuraja statele membre să își intensifice în continuare programele de prevenire și să îmbunătățească serviciile, stabilind criterii minime de referință pentru întregul teritoriu al UE.

Ziua Internațională a Femeii îmi oferă ocazia de a-mi îndrepta gândurile către reziliența femeilor care au supraviețuit violenței, în UE și, deopotrivă, în zonele de război – precum femeile ucrainene. Sau către femeile care trăiesc sub regimuri totalitare, cum este cazul femeilor afgane și iraniene, dar nu numai al lor.

Mă gândesc la toate femeile obligate să își reia viața de la zero fugind de acasă pentru totdeauna, să își caute un nou loc de muncă, să găsească o nouă școală pentru copiii lor, cu prețul unor imense sacrificii personale, pentru a scăpa cu viață de actele de violență domestică, la adăpost de cei care le comit.

Mă gândesc la nedreptatea și la sentimentul de pierdere cu care se confruntă atâtea femei în momentul în care trebuie să facă această alegere aproape imposibilă: fie să rămână și să îndure violența, fie să plece fără a ști încotro le va duce viața.

Mă gândesc la numeroasele grupuri de sprijin existente datorită activității organizațiilor societății civile, ce nu are preț, și la solidaritatea feminină și forța de acțiune pe care aceste grupuri le generează.

Am încredere că statele membre vor combate, cu fermitate și unitate, violența împotriva femeilor și violența domestică și fac apel la ele să finalizeze cadrul legislativ prin încheierea ratificării Convenției de la Istanbul și prin adoptarea propunerii de directivă a UE.

Dacă dorim rezultate, trebuie să ne intensificăm răspunsul la această formă de violență. Într-adevăr, în ultimii ani, situația femeilor și a fetelor s-a înrăutățit odată cu apariția unor noi riscuri, cum ar fi răspândirea violenței online.

Progresele în ceea ce privește egalitatea de gen nu sunt nici inevitabile, nici ireversibile. Pur și simplu nu ne putem permite să facem un pas înapoi în lupta contra violenței împotriva femeilor sau să o combatem doar pe jumătate, pentru că, în felul acesta, vom pierde această luptă.

Doar prin forțele sale, legislația nu va funcționa. Pentru a pune capăt înfrângerilor, avem nevoie de o revoluție. Trebuie să dăm piept cu misoginia existentă în sistemele noastre de justiție penală, în forțele noastre de poliție, în sistemele noastre de educație, în mass-media și în propriile familii.

Trebuie să inducem o schimbare de cultură, în care bărbații și băieții să învețe să se abțină de la violență, la fel cum femeile și fetele sunt învățate să fie independente și să evite astfel de situații. Nu mai putem accepta argumente de genul „Ei, așa-s băieții!”.

Egalitatea de gen va deveni o realitate numai în ziua în care vom participa cu toții la promovarea și menținerea sa.