Sari direct la conținut

Opera Comica pentru Copii a venit  din India cu un premiu

HotNews.ro

Opera Comica pentru Copii a primit recent „Appreciation Award”, distinctia suprema a celei de-a noua editii a Festivalului International al Artelor Spectacolului pentru Copii de la New Dehli. Romania a avut privilegiul de a participa, alaturi de alte trei tari si de India la festivitatea de deschidere, gazduita de compexul Bal Bhavan.

Artistii romani au sustinut in deschiderea festivalului un spectacol de balet pe doua melodii ale Loredanei („Jaga, jaga” si „Lele”), iar la Kamani Auditorium, una dintre cele mai moderne sali de spectacol din New Dehli, au avut doua reprezentatii cu baletul de buzunar „Mirandolina”, precum si un microrecital cu o suita de cantece de petrecere romanesti.

„Appreciation Award”, cea mai inalta distinctie a festivalului, a incununat a doua participare consecutiva a operei la aceasta manifestare la care au fost in acest an invitate formatii din 26 de tari. Opera Comica pentru Copii a condus atat in topul preferintelor specialistilor cat si in cel al publicului. Romanii au fost invitati si la editia de anul viitor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro