Opinie: Intelectualul creștin: taină politică a evlaviei

Intelectualul creștin este o ființă de frontieră în mijlocul lumii. El este o „ființă în lume” și o „ființă în Dumnezeu”. Funcția sa este să producă în actualitatea pe care o trăiește, o conștiință istorică.

Stefan Bratosin este profesor universitar doctor clasă excepțională de comunicare publică și politică la Universitatea Paul Valéry Montpellier (Franța). Este Doctor Honoris Causa în Științe Sociale și Profesor Honoris Causa al mai multor universități.

Pentru a gândi complexitatea prezentă a omenirii confruntate fără încetare cu noi probleme sociale, economice, filozofice, existențiale, de mediu etc., pentru a face să avanseze înțelegerea lumii, a forțelor care o fac să se miște, pentru a permite apariția unor noi răspunsuri relevante la provocările care i se propun omului, pentru a-și confrunta gândirea cu lumea reală fără a sucomba în jonglerii abstracte cu ideile, pentru a se implica, pentru a vorbi, pentru se prezenta, intelectualul trebuie să depășească astăzi – în plus față de ieri – gălăgia infernală a infobezității și Internetului, huruitul general al digitalizării și vacarmul babilonian al noilor tehnologii și rețele de comunicare. Pe fundalul acesta al hipermediatizării rapide a societăților și vieții cotidiene, intelectualul creștin se distinge, poate, de intelectualul umanist ateu, de exemplu, nu prin ceea ce determină inteligența lumii intelectualului, ci printr-o dimensiune suplimentară sau printr-o contribuție specifică caracterizată de responsabilitatea creștină față de ceilalți și față de sine însuși. Uneori expresie, alteori reprezentare a negocierii alegerii între a fi intelectual și a fi creștin, intelectualul creștin este perceput în cazul acesta ca o garanție a libertății de conștiință. În același timp, nu trebuie uitat faptul că intelectualul creștin se sprijină pe fundația crezului creștin care face ilizibilă distincția între a fi creștin și o funcție intelectuală care i-ar permite să exprime această distincție. Se naște, astfel, presupoziția absenței libertății de conștiință în exercițiul său intelectual fie și numai ca rezultat al unei îngrădiri în interpretarea creștinismului. Deosebirea ireductibilă dintre intelectualul creștin și intelectualul „pur și simplu” se limitează, astfel, am putea spune, la relația sa cu lumea.

Intelectualul creștin este o ființă de frontieră în mijlocul lumii. El este o „ființă în lume” și o „ființă în Dumnezeu”. Funcția sa este să producă în actualitatea pe care o trăiește, o conștiință istorică. Prin intelectualitate, el are capacitatea de a citi realitatea din spatele lumii sensibile, de a sonda articulațiile între idei și a le pune în perspectivă, de a fi sensibil la întrebările și viețile contemporanilor săi. Intelectualul creștin are o datorie față de societate, în afara sferei creștine. Intelectualul creștin trebuie să fie implicat în mod concret în actualitatea seculară, să existe efectiv în sfera antireligioasă, să beneficieze nu numai de cunoașterea empirică, dar și de recunoașterea reflexivă a lumilor anticlericale și antiintelectuale. El este acceptat, asociat și ascultat ca actor legitim al societății laice în dispozitivele sale de ​​educație sau dezbatere publică. Pe de altă parte, intelectualul creștin este marcat de referința evanghelică și deschis către transcendență în selectarea valorilor care rezistă fluxului de evenimente actuale fără a se lăsa copleșit de „certitudini”. Din acest punct de vedere, el are un rol de trezire critică în cadrul bisericii însăși justificat prin onestitatea impusă de obligația morală a statutului său de a respecta rigoarea și acuratețea analizelor din discursul personal în raport cu realitățile științifice, artistice, politice, economice. Intelectualul creștin întreține dezbaterea intra eclezială în ceea ce privește structurile și funcționarea instituției, locul laicilor și al femeii, sancționarea clericilor, hrănirea și actualizarea practicii sacramentale, promovarea pluralismului etc. Prin urmare, intelectualul creștin are ontologic o poziție precară în economia sensului comun al societății în care intervine cu o abordare atât personală, cât și înrădăcinată într-o comunitate de credință instituționalizată înscrisă în sintagme de genul „intelectualul creștin ortodox”, „intelectualul creștin catolic”, „intelectualul creștin protestant”, „intelectualul creștin evanghelic”.

Ființă a medierii, interfață între a priori și empiric, intelectualului creștin se impune în construcția opiniei publice ca un agent activ care stăpânește mânuirea publică a instrumentelor simbolice, precum și a dispozitivelor raționale necesare pentru a-și îndeplini misiunea civică de medium care unifică și separă în același timp estetizarea politicului și comunicarea politicului. Într-o societate unde democrația devine dușman al secretului și pretinde răspunsuri imediate la toate întrebările sau problemele sale în numele transparenței, intelectualului creștin îi revine, deci, sarcina să reamintească lumii că doar obscuritatea este previzibilă în confruntările noastre cu misterul. În postură de martor și trecător, intelectualul creștin intervine în dezbaterile politice cu eficacitatea simbolică a unei prezențe care se impune fără a fi nici agresivă și nici intruzivă. El se face purtătorul de cuvânt al unei majorități tăcute și neconsultate cu riscul imens de a juca un rol critic vis-à-vis de exercițiul în curs al puterii, dar refuză să fie întrupare politică.

Desigur, dacă lumea întreagă ar fi creștină, atunci ființa intelectualului creștin nu ar avea sens. Intelectualul ar fi prin definiție creștin. Dar lumea nu este în totalitate creștină. Prin urmare, sensul ființei intelectualului creștin se construiește, totuși, politic din ceea ce se revendică universal și cea ce se impune istoric. El îmbogățește spațiul public cu legitimitatea funcțională a compromisului și a confuziei pragmatice între adevărul profan și adevărul sacru, obligând astfel actorii nu neapărat să creadă în existența unui adevăr absolut, ci să recunoască ipoteza că, dacă acest adevăr există, atunci el nu poate să fie nici posedat de oameni, nici comunicat altfel decât pe căi și prin mijloace care depășesc raționalitatea umană. –citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro