Opoziția ungară acuză atacuri informatice constante. „TISZA este ținta unor pirați cibernetici susținuți în mod clar de serviciile ruse”
Liderul opoziției ungare Peter Magyar a acuzat luni autoritățile că au făcut să se scurgă ilegal datele personale ale susținătorilor săi, după un atac informatic cu malware, informează AFP.
„Sistemele noastre sunt constant atacate de luni de zile”, a afirmat pe Facebook liderul opoziției ungare, dată favorită în sondaje pentru alegerile legislative din 2026, afirmând că „se confruntă cu rețele internaționale care au interesul să îl mențină” la putere pe naționalistul Viktor Orban, transmite Agerpres citând AFP.
Principal opozant al prim-ministrului aflat la sfârșit de mandat, conservatorul Peter Magyar a afirmat că aplicația partidului său, TISZA, este „de la lansarea sa ținta unor pirați cibernetici internaționali, susținuți în mod clar de serviciile ruse”.
Cum îi răspunde guvernul lui Orban
Scurgerea de date a fost semnalată la sfârșitul săptămânii trecute de media apropiate guvernului, care au afirmat că o bază de date cu 200.000 de nume provenite de la aplicația mobilă a TISZA fusese pusă pe internet.
Lista, care rămăsese accesibilă o scurtă perioadă de timp înainte de a fi retrasă, ar fi conținut numele utilizatorilor, adresele electronice și poștale, precum și numerele de telefon ale conturilor.
Potrivit lui Magyar, aceste activități vizează să îi intimideze pe simpatizanții săi și să împiedice organizarea unor alegeri primare, prevăzute să aibă loc prin aplicație, pentru desemnarea candidaților TISZA în legislative.
Votul va fi cu toate acestea menținut, a declarat el, însă va avea loc pe un alt site web.
Aceste acuzații au fost comentate pe Facebook de guvern, de șeful de cabinet al lui Orban, Gergely Gulyas, care a estimat luni că „modul” în care opoziția tratează „datele cetățenilor” este „revelator pentru modul în care ea ar trata țara” în caz de victorie.
Peter Magyar conduce în sondaje
Peter Magyar conduce în sondaje la mai puțin de șase luni înainte de alegerile prevăzute să aibă loc în aprilie, devansându-l pe Viktor Orban, la putere de 15 ani.
În 2021, primele alegeri primare organizate vreodată de opoziție au trebuit să fie suspendate din cauza unui atac cibernetic, probabil de origine străină, potrivit organizatorilor.
Atunci când a izbucnit scandalul Pegasus, Ungaria era singura țară din UE care figura pe listă ca utilizator al softului de spionaj israelian, vizând 300 de numere de telefon, potrivit unui consorțiu de media internaționale.
Între 2023 și 2024, peste 40 de media independente ungare au fost de asemenea victime ale unor atacuri cibernetice și un bărbat de 23 de ani a fost arestat în iulie în cadrul anchetei.
