Sari direct la conținut

Opt pasageri ai unei croaziere au rămas pe o insulă după ce vaporul a plecat fără ei. Acum străbat țară după țară ca să-l prindă din urmă

HotNews.ro
navă de croazieră, Foto: Hanno Bode / imago sportfotodienst / Profimedia
navă de croazieră, Foto: Hanno Bode / imago sportfotodienst / Profimedia

Opt pasageri ai unei croaziere au rămas pe insula africană São Tomé și Príncipe, iar acum încearcă de câteva zile să ajungă din urmă nava Norwegian Cruise Line, care se deplasează pe coasta de vest a Africii, scrie CNN.

Pasagerii au întârziat să se întoarcă la navă pe 27 martie, potrivit unei declarații a companiei Norwegian Cruise Line. „Opt oaspeți care se aflau pe insulă în cadrul unui tur privat, care nu a fost organizat prin intermediul nostru, au ratat ultima cursă de întoarcere la navă, prin urmare nu au respectat ora de îmbarcare a tuturor la bord, ora locală 15:00″, se arată în declarație.

„Deși aceasta este o situație foarte nefericită, oaspeții sunt responsabili pentru a se asigura că se întorc la navă la ora publicată, care este comunicată pe larg prin interfonul navei, în comunicarea zilnică și afișată chiar înainte de a ieși de pe navă.”, se mai arată în declarație.

Compania a precizat că în aceaste condiții a predat pașapoartele pasagerilor autorităților din port, astfel încât aceștia să le poată ridica. Doi dintre pasageri au luat legătura cu CNN și au povestit că au strâbătut șase țări pentru a încerca să se alăture vasului care a ajuns duminică, în Gambia.

Doar că nava nu a putut din cauza condițiilor meteo să ancoreze în port, astfel încât pasagerii vor încerca din nou să prindă nava, în Senegal.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro