Sari direct la conținut

Opt persoane, între care 5 copii, rănite într-un accident rutier la Timișoara

HotNews.ro
Ambulanta, Foto: Departamentul pentru Situatii de Urgenta
Ambulanta, Foto: Departamentul pentru Situatii de Urgenta

​Opt persoane, între care cinci copii, au ajuns la spital, duminică după-amiază, în urma unui accident rutier care a avut loc pe şoseaua de centură a Timişoarei şi în care au fost implicate două autovehicule.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, citat de Agerpres, o tânără de 19 ani, care conducea un autoturism pe şoseaua de centură a municipiului Timişoara, dinspre sensul giratoriu de la Giarmata către cel de la Aeroport, a intrat cu mașina într-un alt autoturism care se deplasa din sensul opus de mers, care era condus de un bărbat de 42 de ani.

În urma impactului, cei doi conducători auto, precum şi o femeie şi cinci minori (două fete şi trei băieţi) cu vârste cuprinse între doi şi 13 ani), pasageri în autovehiculul condus de bărbatul de 42 de ani, au fost răniţi şi transportaţi la spital.

„În total sunt opt victime, respectiv şapte din maşina condusă de bărbat şi conducătoarea auto de 19 ani. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili toate cauzele şi împrejurările producerii accidentului”, a precizat Biroul de presă al IPJ0 Timiş.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro