Opt romani arestati pentru fraude prin Internet
Magistratii au arestat opt persoane – printre care un fost ofiter al Serviciului Roman de Informatii (SRI) si altul al Politiei Capitalei – pentru fraude comise prin Internet, in investigarea retelei fiind implicati anchetatori romani, britanici si americani.
Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism au identificat o parte din membrii unei retele internationale, declansand urmarirea penala fata de 24 de persoane suspectate de infractiuni informatice si de inselaciune.
Totodata, anchetatorii au impus pentru sapte dintre inculpati masura obligarii de a nu parasi tara.
Procurorii au cerut judecatorilor arestarea a zece dintre membrii retelei, respectiv a lui B.R. (fost ofiter SRI), M.S (ofiter de politie la DGPMB), G.P., V.L, A.G., I.T., T.E., S.S., C.M. si a lui C.B.
Tribunalul Bucuresti a admis arestarea celor zece pentru o perioada de 29 de zile, insa instanta superioara a hotarat ca doi dintre acestia – C.M. si C.B. – pot fi cercetati in stare de libertate.
Toti sunt acuzati de infractiuni de crima organizata, inselaciune si operatiuni frauduloase cu instrumente de plata electronica.
La mijlocul lunii trecute, anchetatorii au declansat o ampla actiune in Bucuresti, Ramnicu Valcea si Tirgoviste, care a vizat identificarea si desfiintarea unor Internet-cafe-uri care functionau in regim privat tip „underground”.
Din cele 26 de locatii in care s-a descins simultan, situate in cele trei orase, au fost ridicate sistemele informatice folosite, sume de bani, alte obiecte.